(video) No comment: Întrecere de la semafor în Chişinău, cu încălcarea până şi a regulii de întrecere

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Ilegală fiind, o întrecere cu încălcări a însăşi regulilor de întrecere de la semafor (cu referire la momentul corect/cinstit al startului în sport) a fost surprinsă aseară de o cameră de bord pe strada Alba Iulia. Filmarea îi prezintă pe trei participanți la trafic, anterior mai fiind văzuţi ignorând complet reguli de circulaţie prin capitală. Iar pentru că numerele de înmatriculare au ajuns în cadru, poliţia are deja planificate întâlniri cu toţi.

Şi dacă tot nu le este jenă să facă asta des şi în public, ar fi un semn că nici amenzile încasate sau cele pe care urmează să le primească nu constituie vreo problemă din punct de vedere financiar? Dacă şi-au procurat maşini scumpe de zeci de mii de euro pentru utilizare în curse, achitarea în jumătate a câtorva sute de lei ar fi o nimica toată pentru ei…

Poate e timpul ca autoritățile să analizeze posibilitatea suspendării dreptului de a conduce vehicule, până la confiscarea maşinilor dacă se practică în mod repetat această “îndeletnicire profesională”, mai degrabă decât o banală amendă? Poate în urma unor astfel de măsuri vom avea străzi mai sigure şi linişte nocturnă?

Atenţie, limbaj licenţios!

VIDEO: t.me/chsvteme

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!

Cmentariile sunt închise