(video) “Nopțile Albe nu mai sunt eficiente!” Cum comentează fostul şef al MAI situaţia privind şoferii găsiţi în stare de ebrietate

Operațiunile Nopți Albe pe care le desfășoară periodic Inspectoratul Naţional de Patrulare nu mai sunt eficiente!? Cel puţin de această părere este fostul ministru al MAI, Alexandru Jizdan, care a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că astfel de verificări întru depistarea conducătorilor auto care circulă în stare de ebrietate sunt deja de domeniul trecutului.

Jizdan recomandă actualei conduceri INP să nu mai piardă timpul pe asta pentru că nu mai are efectul dorit, ci să găsească o nouă metodă pentru a face ordine.

Operațiunile Nopți Albe nu-și mai au efectul anterior. Cei care beau la volan, s-au adaptat și la asta, exact ca virușii, declară generalul Jizdan.

Posted by Gheorghe Gonța on Wednesday, January 22, 2020

Potrivit deputatului din Parlamentul RM, astfel de operaţiuni erau cel mai eficiente când se desfăşurau într-o primă fază. În prezent de acest lucru nu mai există o frică de răspundere penală, ci o imunitate mai degrabă, şi ar trebui să se facă mai multe analize pentru a se vedea clar câţi conducători prinşi în stare de ebrietate sunt pedepsiţi într-un final conform legii.

“Am putea introduce şi o pedeapsă cu închisoare de până la 20 de ani, însă ce folos ar fi dacă legile actuale nu sunt aplicate. Corupţia continuă să fie o problemă în acest sens”.

În cea mai recentă retrospectivă, INP a informat despre faptul că pe întreg teritoriul țării, angajaţii săi au înlăturat de la volanul mașini 46 de șoferi în stare de ebrietate alcoolică și unul care conducea chiar fiind drogat.

De ce oamenii devin infractori; despre ce se întâmplă acum în Moldova la capitolul omorurilor;
moldovenii beau prea mult – aproape 90 de procente dintre omorurile și violurile care se produc, au loc la beții;
din cauza sărăciei în Moldova se fură foarte mult;
riscăm să degradăm și mai mult decât am degradat până acum;
suntem o națiune beată.

Posted by Gheorghe Gonța on Wednesday, January 22, 2020

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Vezi şi:

https://autoblog.md/atentie-inp-anunta-o-operatiune-de-prevenire-a-accidentelor-rutiere-produse-din-cauza-vitezei/

https://autoblog.md/cel-mai-responsabil-petrecut-revelion-din-ultimii-ani-cati-soferi-au-fost-gasiti-in-stare-de-ebrietate-la-volan/

Un moldovean a fost condamnat la închisoare după al treilea caz de urcare la volan în stare de ebrietate

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/