(video) Noua generație VW Magotan a adus sedanul Passat la cinci metri lungime

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Pe piața europeană, noul Volkswagen Passat a rămas doar în format break. Însă pe piața din China, dimpotrivă, nu este valabil un astfel de automobil. În schimb, acolo există în continuare un Passat sedan, unul chiar în două variante.

Urmează a fi prezentat noul VW Passat Pro realizat în colaborare cu cei de la SAIC. Însă acum pe piață a intrat noua generație VW Magotan, făcut de întreprinderea mixtă FAW-VW. Pentru prima dată mașina a fost arătată la Salonul Auto de la Beijing, însă fără multe detalii.

Caracteristici cheie:

  • Denumirea Magotan a fost folosită în China din 2007, începând cu generația B6. De atunci și până acum au fost vândute sub această denumire variante locale ale modelului european Passat, dar cu diferențe minime în ceea ce privește designul.
  • Deși noul Magotan B9 împarte șasiul și caroseria frontală cu noul Passat european, abia acum are un aspect distinctiv. De exemplu are alte faruri și o grilă obișnuită între ele, iar priza de aer din bara de protecție are dimensiuni restrânse. Emblemele sunt iluminate.
  • Având la bază platforma MQB, apatamentul este același ca la fostul Magotan (2871 vs 2841 mm cât are euro Passat-ul break). Măsoară 4990 mm în lungime, 1854 mm în lățime și 1487 mm în înălțime. Pentru comparație: Magotan B8 avea 4866 x 1832 x 1464 mm, iar Passat B8 sedan avea 4767 x 1832 x 1456 x 2786 mm
  • Sunt oferite jante cu un diametru de la 17 la 19 inci. Faruri IQ.Light de tip Matrix sunt o opțiune. Volumul portbagajului constituie 520 de litri și mai există 17 spații de depozitare. Se mai laudă cu un spațiu executiv pentru pasagerii din spate.
  • În ceea ce privește designul interior, Passat-ul european și Magotan-ul chinezesc sunt aproape identice. Există doar două diferențe esențiale. În primul rând, sedanul pentru China are un volan cu butoane tactile. În al doilea rând are trei ecrane pe planșa de bord: 10.25 + 15 + 11.6 inchi. Există și un head-up display.
  • Levierul cutiei de viteze, ca și în noul Passat european, este situat pe coloana de direcție. Din lista de dotări mai fac parte: un sistem de climatizare automată pe trei zone (poate fi operat și vocal), încălzire și ventilație și masaj pe toate scaunele, un sistem de condus semi autonom de nivel 2+, un sistem audio cu o putere de 800 W (14 difuzoare), etc.

Niciun fel de hybrid în 2024?!

  • Sub capotă se anunță deocamdată două motorizări și curios este că fără niciun fel de electrificare! Ambele utlizează un DSG cu șapte trepte și tracțiune față.
    • Motorul turbo de bază 1.5 TSI produce 160 CP și 250 Nm (0-100 km/h în 9.1 secunde).
    • Alternativa este un benzinar turbo de 2.0 litri (220 CP și 350 Nm, 0-100 km/h în 7.3 secunde).
    • Viteza maximă este limitată în ambele cazuri la 210 km/h.

Prețul de start al noului VW Magotan este de 180.000 de yuani, echivalentul a 22.790 de euro.

Vezi și: (foto) Incredibil, dar adevărat! Prețul celui mai scump VW Passat te face să te gândești la un Touareg R

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise