(video) Noul Audi S8 se prezintă în detalii. Poate face 0-100 km/h şi în 3.57 secunde!
După ce a fost anunţat încă la început de iulie şi tot atunci v-am relatat informaţiile esenţiale despre el, Audi dezvăluie acum detalii complete despre noua generaţie a modelului S8, alături de o galerie de imagini care ni-l arată în toată frumuseţea şi performanţa pe care o are.
https://www.youtube.com/watch?v=n5uYkLnOZ4c
Ce fel de maşină este aceasta, să recapitulăm:
- Noul Audi S8 este echipat cu un motor bi-turbo de 4.0 litri, care consumă benzină şi care produce 571 CP/800 Nm – 142.9 CP per litru, ceea ce înseamnă că fiecare CP răspunde de mişcarea de pe loc a 4 kg (520 CP/650 Nm avea modelul anterior). Cutia de viteze este una automată tiptronic cu opt trepte, iar sistemul de tracţiune e quattro (integrală permanentă). Timpul necesar sprintului 0-100 km/h anunţat oficial este de 3.8 secunde, însă viteza maximă este limitată la 250 de km/h.
Cu toate acestea, fotograful de la Auditography a reuşit să facă sprintul 0-100 km/h chiar în 3.57 secunde! (primele imagini din galerie tot lui îi aparţin).
- Motorul cu ardere internă funcţionează alături de un demaror-generator, o baterie litiu-ion adiţională şi un sistem electric de 48 V ca parte a unui sistem de propulsie mild hybrid. Alături de funcţia Start-Stop şi cea de deconectare a motorului când automobilul rulează din inerţie, acesta are menirea de a reduce consumul de combustibil (cu până la 0.8 litri la 100 de km).
- În context, mai putem menţiona despre prezenţa unui eşapament sport cu supape controlate automat şi cu convertizoare catalitice apropiate de motor (două terminaţii duble rotunde), filtre de particule, un sistem de deconectare a patru din opt cilindri şi un sistem de izolare fonică activă integrat în sistemul audio (standard).
- Printre alte dotări pe care le are se numără un şasiu cu roţi directoare spate, o direcţie activă, un diferenţial blocabil pe puntea din spate pentru transferul cuplului individual între roţile spate, iar nişte mecanisme de frânare carbo-ceramice sunt oferite ca opţiune (sunt cu 9.6 kg mai uşoare decât cele din oţel), cu discuri de 420 mm pe faţă şi 370 pe spate, dar şi cu câte 10 pistoane în toate etrierele! Standard frânele sunt cu discuri de 400 mm şi cu câte şase pistoane în etrierele din aluminiu.
- Noul S8 vine standard cu suspensia activă predictivă. Sistemul high-tech, care funcționează în combinație cu suspensia pneumatică adaptivă, poate ridica sau împinge în jos fiecare roată separat prin nişte actuatoare electromecanice. Prin urmare, este posibil pentru prima dată controlul în mod activ a corpului maşinii în orice situație de conducere și se reduc foarte mult înclinările şi ruliul în timpul accelerațiilor sau frânărilor. O cameră frontală care detectează nereguli de pe suprafața rutieră contribuie la funcţionarea suspensiei în mod predictiv.
- Suspensia se adaptează în baza modurilor de rulare, cinci la număr, selectabile prin Audi drive select. Comfort+ este unul nou şi cu acesta inclus, maşinii i se permite să se încline în curbe cu cel mult trei grade pentru a reduce accelerația laterală manifestată asupra pasagerilor. Unghiul maxim de înclinare în timpul virajelor rapide este de aproximativ 2.5 grade comparativ cu cele circa 5 grade cu suspensia standard.
- De asemenea, suspensia este capabilă să ridice rapid garda la sol a maşinii cu 50 de mm (şi apoi să o coboare) atunci când mânerul oricărei uşi este acţionat, pentru un acces mai confortabil (doar în staţionare).
- La exterior se mai remarcă nişte bare de protecţie modificate, accente sportive şi noi jante de 20 de inci (21 de inci opţionale), în timp ce la interior se poate sesiza o utilizare extensivă a fibrei de carbon şi a aluminiului. Scaunele sunt sportive profilate (reglabile electric, încălzite şi ventilate, opţional cu masaj), volanul este diferit faţă de cel de pe un A8 obişnuit, iar panoul de bord digital vine cu un S-Mode special.
- Berlina mai poate fi dotată cu până la 38 de sisteme de asistenţă şi protecţie, împărţite în două pachete: City şi Tour. Toate funcţionează eficient prin intermediul unui procesor central zFAS, dar şi a cinci radare, şase camere, 12 senzori ultrasonici şi un scaner laser. Cel mai interesant este Audi pre sense side, care, în cazul detectării unui impact inevitabil, ridică rapid garda la sol cu 80 de mm din partea laterală care va primi impactul şi astfel toată energia va fi absorbită de pragurile dure în locul portierelor (doar dacă este dotat cu suspensie predictivă sus menţionată).
- La comandă sunt disponibile faruri HD Matrix LED cu tehnologie Audi laser light, precum şi stopuri OLED. La fel opţional este şi un head-up display, un sistem audio l Bang & Olufsen 3D Advanced Sound System, inserţii decorative exclusive pentru S8 – Carbon Vector (standard), un black styling package pentru înnegrirea unor elemente cromate de la exterior, tapiţerii cu piele Valcona sau Unikat, sistem multimedia pentru pasagerii din spate, sistem de climatizare în patru zone, etc.
Toate acestea evident costă. Preţul de start anunţat în Germania este de 140.000 de euro! Apropo, dacă înainte modelul S8 era disponibil doar într-o variantă cu un corp scurt, aflaţi că acum va fi disponibil şi un S8 Long cu ampatament alungit, însă doar deocamdată pe piaţa din SUA, China, Canada şi Coreea de Sud.
Caracteristici tehnice în detalii:
[embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2022/06/New-Audi-S8-Tech-Specs.pdf”] [embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2022/06/New-2019-Audi-S8-Press-Release.pdf”]Comunicat de presă în engleză cu toate detaliile:
GALERIE VIDEO:
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise