(video) O stație de așteptare a transportului public din Montreal ştie cum să sperie, dar şi să pună pe gânduri pietoni
O staţie de aşteptare a transportului public din provincia canadiană Quebec a fost “învăţată” să pună pe gânduri pietonii. Autorităţile au amenajat-o prin soluţii smart undeva în Montreal pentru a-i învăţa într-un mod destul de direct că trecerea neregulamentară a străzilor poate avea consecințe grave.
Peretele interior al staţiei este de fapt un ecran special pe care este afișată cel puţin o persoană sub forma unui schelet, dacă este detectată în proximitatea sa. Figura este capabilă să repete toate mișcările umane şi totul pare distractiv, însă până când este spulberată brusc de un automobil virtual. “Atracția” se încheie cu un mesaj care spune că nu se merită de verificat ce este mai dus: oasele sau metalul.
Campania autorităților din Quebec i-a sensibilizat în mod clar pe canadieni. Mulți dintre ei s-au speriat şi chiar au înjurat, însă majoritatea au învățat cel mai probabil o lecţie.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise