(video) Poate de încercat şi la noi? În Bucureşti s-au implementat primele sisteme Kiss and Ride
Haosul din jurul școlilor este generalizat, iar starea lucrurilor din Chişinău nu reprezintă o excepţie. Trebuie să recunoaştem că este nevoie de sistematizarea spațiilor din dreptul acestora.
Mașini vin din toate direcțiile şi practic în același timp, toţi caută locuri în care să staţioneze sau parcheze, dau ocol peste ocol să găsească unul bun pentru a nu fi un obstacol, poluând aerul şi crescând disconfortul în zonă. Poate ar fi timpul să preluăm exemple?
De curând, în Bucureşti au început să funcţioneze primele sisteme numite Kiss and Ride. Acestea se găsesc deja lângă şcoli din sectoarele I, II şi VI, de exemplu. Ce înseamnă? Pe scurt, este o metodă de a face ordine lângă instituțiile publice de învăţământ, mai exact în ceea ce priveşte debarcarea şi îmbarcarea elevilor.
Cum funcționează? Se fac mici modificări în infrastructura rutieră pentru a calma traficul şi a face un culoar special unde părinții intră cu mașina, opresc în fața școlii şi, după caz, lasă copilul să meargă singur sau paznicul îl preia. Copilul își ia la revedere de la părinte, apoi este condus de către paznic în siguranță în curtea școlii. Părintele pleacă apoi către următoarea destinație.
Timpul total pentru a lăsa copilul la școală este de aproximativ 20-30 de secunde. Simplu, în siguranță, rapid, fără haos, fără blocaje, fără nervi, fără claxoane!
Primul sistem „Kiss and Ride” din București pus în funcțiune.Primul sistem ”Kiss and Ride” din București funcționează. Ce este acest sistem? Primarul USR al Sectorului 2, Radu Mihaiu: „Un culoar pe unde părinții intră cu mașina, opresc în fața școlii, unde paznicul deschide portiera din spate și preia copilul. Cel mic își ia la revedere de la părinte, apoi este dus (de către paznic) în siguranță în curtea școlii. Părintele pleacă apoi către muncă. Timp total pentru a lăsa copilul la școală: 20 de secunde. Fără parcat pe trotuar, fără pus în pericol copilul, fără strecurat printre mașini parcate alandala.” Simplu, organizat, cu grijă pentru copii.
Posted by USR on Tuesday 10 January 2023
Deocamdată sistemul este implementat sub forma unui experiment. Dacă îşi va demonstra eficienţa va fi replicat peste tot unde va fi posibil.
Cmentariile sunt închise