(video) Premieră în SUA: Noua generaţie Chevrolet Trax! Iată cum arată cel mai ieftin model al mărcii

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Mai ţineţi minte prima generaţie a modelului Trax, disponibilă oficial şi în Republica Moldova? Păi iată că acum i-a venit timpul să meargă la pensie pentru a-i face loc modelului de nouă generaţie! Noul Trax a debutat în SUA şi arată surprinzător, dar şi total diferit.

Caracteristici cheie:

  • Noul Trax este clona modelului chinez Seeker, prezentat în această vară, fiind construit pe baza platformei modulare VVS cu o suspensie faţă MacPherson cu arcuri elicoidale şi o bară stabilizatoare, iar pe spate o suspensie semi independentă cu arcuri elicoidale cu amortizoare cu două tuburi. Frânele sunt cu discuri pe toate roţile.
  • Pentru Trax, această schimbare de generație reprezintă un pas semnificativ înainte, dar şi o urcare în clasă. Noul crossover are mai multe proporții de autoturism, în timp ce garda la sol a fost mărită de la 157 la 186 mm.
  • Noul Trax este vizibil mai lung (4.537 mm) și mai lat (1.823 mm) decât predecesorul său, iar ampatamentul crescut de la 2.555 la 2.700 mm promite o creștere semnificativă a spațiului pentru ocupanţii banchetei din spate. Iar spre deosebire de vechiul model, înălţimea celui nou este mai mică cu 101 mm (până la 1.560 mm)!
  • Volumul portbagajului odată cu schimbarea generației a crescut cu 12%: 725 litri sub raft (conform standardului american EPA) și 1.532 litri cu rândul din spate rabatat.
  • La alegere, maşina va fi propusă în echipările LS, 1RS, LT, 2RS și ACTIV (modelul verde din galerie). 
    • Faruri LED se oferă standard, însă luminile de zi sunt LED doar începând cu echiparea LT.
    • Diametrul jantelor variază între 17-19 inchi (modelul LS are unele din oţel cu capace).
    • Maşinile Trax RS au diferite jante și un decor negru „sportiv”, în timp ce Trax ACTIV prezintă elemente de protecție pentru însăşi barele de protecţie și accente galbene în cabină.
Trax LS şi Trax LT
  • Interiorul modelelor Seeker și Trax arată la fel, dar există diferențe. Mașina chinezească are două monitoare de 10.25 inchi pe bord. Crossoverul american vine standard cu un panou de bord analogic şi un monitor central de 8 inchi, iar cu niveluri superioare de echipare după volan apare un monitor de 8.0 inchi, iar dimensiunea celui central ajunge la 11 inchi.
    • Sistemul multimedia suportă Apple CarPlay și Android Auto wireless!
  • Echipamentul standard, odată cu schimbarea generației, a devenit mai bogat.
    • Acum include: un sistem activ de reducere a zgomotului în cabină, frână de parcare electronică, complexul Chevy Safety Assist (cu sisteme de frânare automată cu detectare de pietoni, cruise control, menținere în bandă cu avertizare în caz de părăsire, alertă de coliziune directă, indicator distanţă până la maşina premergătoare și comutarea automată a fazei lungi în faruri), şase airbaguri, monitor de presiune în pneuri, dar şi o cameră video posterioară, printre altele. 
    • Printre opţiuni se numără: un cruise control adaptiv (o premieră pentru Trax), Lane Change Alert with Side Blind Zone Alert, Rear Cross Traffic Alert şi Rear Park Assist, parcare automată, volan încălzit, scaune reglabile electric, climatizare automată, trapă, sistem de pornire a motorului de la distanţă, încărcător wireless pentru telefoane, porturi USB pentru pasagerii din spate, Wi-Fi Hotspot, pornire prin buton, etc.
    • Scaunele față, volanul și oglinzile exterioare încălzite sunt standard pe 1RS, 2RS și ACTIV și sunt opţionale pe LT. Scaunele față și oglinzile exterioare încălzite sunt opţionale pe LS.
  • Sub capotă la fel există schimbări importante:
    • Vechiul Trax american mai este fost oferit cu benzinar turbo cu patru cilindri şi volum de 1.4 litri (157 CP/240 Nm) + cutie automată cu șase trepte. Iar noul Seeker are un benzinar turbo de 1.5 litri cu patru cilindri (179 CP/250 Nm) + CVT. 
    • Pentru comparaţie, noul Trax pentru America vine cu un benzinar turbo ECOTEC cu trei cilindri şi volum de 1.2 litri, cu un bloc din aluminiu turnat sub presiune (139 CP/219 Nm) + cutie automată cu șase trepte. Tracțiunea este fără alternativă doar pe roţile din faţă.

Interesant este că, deşi e un model orientat în primă fază pentru piaţa din SUA, noul Trax va fi produs în Coreea de Sud, ca și până acum, astfel încât acest crossover va apărea ulterior și pe alte piețe. Începutul vânzărilor în SUA este programat pentru primăvara lui 2023. 

Mai mult, noul Trax va fi puțin mai ieftin decât predecesorul său: de la 21.495 dolari față de 21.700 pentru actualul (fără taxe). Preţul modelelor de top 2RS şi ACTIV este de 24.995 dolari.

Apropo, noul Trax este cel care va deveni cel mai accesibil model Chevrolet de pe piața din SUA, pentru că Aveo și Cruze au dispărut de mult din gamă, iar micul Spark (de la 13.600 USD) este pe cale să le urmeze: producția i-a fost încetată în luna august şi acum se epuizează doar stocurile.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise