(video) Premieră mondială: Noul Alpine A390 are trei motoare electrice și până la 470 CP
Ieri seara, 27 mai 2025, Renault Group a celebrat 70 de ani de la înființarea mărcii Alpine. Iar cu această ocazie specială a fost prezentat un nou automobil – noul Alpine A390.
A390 este un sport fastback electric care îmbină plăcerea de a conduce cu versatilitatea, marcând al doilea model din „Dream Garage” al mărcii, după A290 și înaintea viitorului A110 electric, dintr-un total de șapte mașini planificate până în 2030. Este proiectat și fabricat complet în Franța.
La eveniment au fost prezenți pilotul echipei BWT Alpine F1 Team, Pierre Gasly, Zinedine Zidane, ambasadorul Alpine, dar și piloți Alpine din cursele de anduranță.
CARACTERISTICI CHEIE:
Design Exterior
- Stil sport fastback elegant, cu proporții de coupé vizibile de la 110 metri distanță.
- Dimensiuni: 4615 mm lungime, 1885 mm lățime, 1532 mm înălțime și un ampatament de 2708 mm. Gardă la sol de 152 mm.
- Pentru o comparație vizuală, modelul Renault Rafale pe care l-am testat deja, are 4710 x 1866 x 1610 x 2740 mm.
- Detalii aerodinamice: lamă sculptată pe capotă, unghi de 17° al plafonului, flapsuri la roți, difuzor cu unghi de 8°, inspirat de prototipurile LMDh.
- Semnătură luminoasă unică: triunghiuri iluminate „Cosmic Dust” în față, logo Alpine iluminat și triunghiuri fragmentate în spate.
- Secvență de bun venit cu proiecție a logoului Alpine și fulgi de zăpadă la sol.
- Șase culori: Noir Profond, Bleu Abysse, Bleu Alpine Vision, Argent Mercure, Blanc Topaze, Gris Tonnerre mat (Atelier 2025).
- Jante: 20 inchi Cristal (gloss black sau mat pe Atelier 2025, cu anvelope Michelin Sport EV) sau 21 inchi Snowflake (gloss black forjat pe GTS sau mat forjat pe Atelier 2025, cu anvelope Michelin Pilot Sport 4S).
- Detalii: logo A orientat înainte, opțional drapel tricolor pe montantul C, spoiler discret la baza lunetei.
Interior Sportiv
- Cockpit orientat spre șofer, cu ecrane HD de 12.3 inchi (instrumente) și 12 inchi (infotainment).
- Volan sport tapițat în Nappa Bleu, încălzit, cu niște comenzi inspirate din Formula 1 (RCH albastru pentru regenerare, OV roșu pentru boost).
- Scaune sport Alpine, reglabile electric și încălzite, acoperite cu Alcantara sau Nappa (versiunea GTS are unele Sabelt bucket cu masaj și inserții opționale din fibră de carbon).
- Consolă centrală inspirată de A110, cu comenzi RND și niște aripioare care pot fi personalizate.
- Ambianță high-tech: piele pe bord, iluminare sofisticată, grilaje din aluminiu pentru boxele sistemului audio Devialet (amplificator 850W, subwoofer 224 mm, 13 difuzoare), tavan acoperit opțional cu microfibră.
- Acces facil pentru cinci pasageri, portbagaj de 532 litri (opțional cu podea dublă).
Platformă și Dinamică
- Este construit pe baza platformei AmpR Medium, adaptată pentru agilitate și confort.
- Oferă o distribuție de greutate 49% față și 51% spate, centru de greutate jos, ecartament lat. Mașina cântărește cel puțin 2121 kg.
- Suspensie este cu niște brațe triunghiulare forjate din aluminiu, iar amortizoarele sunt hidraulice.
- Direcția are un raport scurt.
- Frâne: discuri de 365 mm cu etriere cu 6 pistoane, premieră pentru Alpine.
- Buton My Safety pentru setări ADAS (nivel intervenție, alerte sonore).
Tren de Rulare
- Trei electromotoare marca Cléon: unul frontal cu rotor bobinat, două posterioare sincrone cu magneți permanenți.
- Tracțiune integrală (AWD), premieră pentru Alpine, cu distribuție activă a cuplului.
- Versiuni:
- GT – 400 CP și 650 Nm, 0-100 km/h în 4.8 secunde, viteză maximă 200 km/h.
- GTS – 470 CP și 808 Nm, 0-100 km/h în 3.9 secunde, viteză maximă 220 km/h.
- Performanță declarată repetabilă fără pierderi, chiar la baterie descărcată (până la 30%).
- Există precondiționare manuală a bateriei pentru performanță maximă sau răcire post-circuit.
Alpine Active Torque Vectoring
- Este un sistem brevetat pentru control independent al roților spate, ajustând cuplul în funcție de unghiul direcției și viteză.
- Crește dinamismul, agilitatea și siguranța, corectând subvirarea/supravirarea.
- Cinci moduri de condus: Save, Normal, Sport, Perso, Track (cu setări specifice pentru Vectoring, ESC, tracțiune).
- ESC-ul poate fi dezactivat complet.
- Există un afișaj live al intervențiilor în Alpine Telemetrics.
Experiența de Conducere
- Comparativ cu A110: Dinamică naturală, cu pedale modulate, direcție directă, frânare fără tranziție regenerativă/hidraulică.
- Funcția Overtake (buton roșu OV): boost de 10 secunde, reîncărcare 30 secunde (sau 5 secunde după 15 secunde).
- Launch Control în modul Sport, activat prin OV, cu animație și sunet specific.
- Regenerare ajustabilă pe patru niveluri (RCH), inclusiv mod One Pedal.
- Alpine Drive Sound: tonuri Sport (frecvențe joase) și Daily (ușor), mute opțional, sunete specifice pentru boost/launch.
- AVAS cu sunet Alpine distinct sau neutru până la 30 km/h.
Baterie și Autonomie
- O singură opțiune de baterie de la Verkor (Dunkerque/Douai): 89 kWh, 400V, cu chimie NMC de înaltă densitate și răcire optimizată.
- Autonomie: până la 555 km (cu jante la 20 inchi), până la 520 km (cu cele de 21 inchi) WLTP (în curs de omologare).
- Încărcător de bord AC de 11 kW (22 kW opțional), suport V2L/V2G cu Mobilize Power.
- Încărcare rapidă DC cu până la 190 kW: 15-80% în sub 25 minute sau 2 ore de mers pe autostradă recuperate în sub 20 minute.
- Include planificator de traseu prin Google Maps, ChargePass gratuit, aplicație My Alpine pentru monitorizar, etc.
Cumpărătorii inițiali vor fi în pole position pentru a pune mâna pe modelul de ediție limitată de start Alpine A390 Première, cu două săptămâni înainte de a fi deschise comenzile (trimestrul IV din 2025). De asemenea, vor avea accs la căști exclusive Devialet X Alpine în ediție limitată.
Prețul noului A390 în versiunile GT și GTS va fi cuprins între 65.000 și 76.000 de euro. Prețurile finale vor fi anunțate la deschiderea comenzilor în fiecare țară. Mai multe detalii despre model poți afla din broșura oficială.
Evenimentul de prezentare în reluare:
GALERIE FOTO:













































































Cmentariile sunt închise