(video) Premieră mondială: Noul Renault Twingo facelift

O altă premieră de la Renault, pregătită pentru debut la Salonul Auto de la Geneva, pe lângă noul Clio, este micuţul Twingo facelift. Maşina de oraş cu motor pe puntea din spate a fost actualizată în termenii stabiliţi, la mijlocul perioadei generaţiei curente, şi aduce câteva noutăţi care să o facă şi mai atrăgătoare.

Ce aduce nou pentru Twingo, maşina cu cea mai mică rază de întoarcere de pe piaţă (4.30 metri) şi cu o lungime de 3.61 metri, acest facelift? În primul rând, complet reproiectată cu o formă mai pronunţată este bara de protecţie frontală, care acum este vopsită într-o proporţie mai mare în culoarea caroseriei.

Luminile de zi pe bază de LED-uri, ele fiind şi indicatoare de direcţie, sub forma literei C, sunt acum integrate în blocurile optice principale actualizate.

Grila radiatorului cu o altfel de textură, dar şi prizele de aer laterale mici, fac ca modelul să pară mai spaţios din punct de vedere vizual. În nivel de echipare superior se oferă mai multe inserţii cromate, care îi adaugă un caracter distinctiv.

În partea posterioară, bara de protecţie locală de asemenea a fost redesenată şi actualizată cu inserţii decorative care variază în funcţie de nivelul de echipare. Semnătura luminoasă sub forma literei C poate fi văzută de asemenea în stopurile LED.

Uşa portbagajului poate fi deschisă acum mai uşor, un buton fiind instalat exact sub ştergătorul lunetei.

Pe lateral, designul vehiculului contribuie la performanţele aerodinamice pe care le are. Curenţii de aer, care pătrund prin prizele de pe bara de protecţie frontală, sunt trimişi ulterior în prizele de aer laterale şi prin arcuri ajung la motor, unde îl răcesc.

Acum, aceste prize de aer sunt instalate pe toate maşinile, indiferent de nivelul de echipare. Apropo, Twingo facelift are acum o gardă la sol mai mică cu 10 mm – 160 mm.

Renault Twingo facelift a mai primit două noi culori pentru caroserie: Mango Yellow şi Quartz White, pe lângă Starry Black, Flame Red, Lunar Grey, Crystal White, Pistachio Green and Pale Blue. În total sunt disponibile trei nivele de echipare şi toate vin standard cu faruri LED.

De asemenea, există mai multe pachete de personalizare prin vopsirea mai multor părţi în culori contrastante, aplicarea unor autocolante în culori contrastante sau instalarea unor modele de jante care variază între 15 şi 16 inci.

Spaţios şi funcţional, compartimentul pentru pasageri poate fi la fel personalizat, dar începând de la al doilea nivel de echipare, cu o alegere între combinaţii de culori închise sau deschise pentru tapiţerie. Acest nivel de echipare include, de asemenea, un sistem de climatizare cu reglare manuală şi un radio, compatibil cu aplicaţia mobilă customizabilă R&Go.

În nivel de echipare de top, noul sistem multimedia EASY LINK cu navigaţie de la TomTom şi cu suport standard al interfeţelor Apple CarPlay şi Android Auto, inclusiv cu un ecran tactil de 7 inci şi o tapiţerie unică, alături de două microfoane cu funcţie de filtrare a zgomotelor în timpul apelurilor şi două tweetere suplimentare pentru îmbunătăţirea calităţii sistemului audio, se adaugă la cele menţionate anterior. Tabloul de bord vine cu un finisaj alb lăcuit, iar cotierele uşilor sunt acoperite şi decorate cu cusături contrastante pentru un simţ mai sofisticat şi mai confortabil.

La fel ca exteriorul, clienţii vor putea alege din pachetele de personalizare prin culori (negru, roşu sau galben), pentru a schimba nuanţa planşei de bord, inserţiilor din jurul deflectoarelor de aer, inserţiile de pe volan şi din jurul levierului cutiei de viteze. Cusăturile tapiţeriei pot, de asemenea, reflecta subtil culoarea aleasă.

Noul Twingo facelit a fost dotat şi cu o consolă centrală reînnoită cu şi mai mult funcțional, oferind acum un suport reglabil în care poate fi plasat un pahar sau un smartphone într-o poziţie verticală. Pentru a creşte accesibilitatea, consola include, de asemenea, două porturi USB şi o mufă jack AUX, împreună cu butoanele utilizate pentru funcţiile Stop&Start şi cruise control/limitator de viteză.

O nouă colecţie de leviere moderne contribuie, de asemenea, la a da un nou simţ în compartimentul pentru pasageri. Iar sertarul pentru mănuşi din torpedou se poate acum închide în orice nivel de echipare.

Mai mult, raftul din portbagaj a fost reproiectat şi consolidat pentru a rezista mai bine la greutatea obiectelor care se vor pune pe el.

Noul Twingo facelift va fi oferit deja cu patru motoare cu câte trei cilindri la alegere, care sunt amenajate compact sub podeaua portbagajului: două natural aspirate cu un volum de 998 cm³ – SCe 65 (65 CP/95 Nm) şi SCe 75 (75 CP/95 Nm), ambele cuplate la cutii manuale cu cinci trepte, dar şi două unităţi turbo de 898 cm³ – TCe 95 (93 CP/135 Nm) şi versiunea TCe 95 EDC cu aceeaşi putere, dar cuplat la cutia EDC cu şase trepte.

Acum, toate agregatele corespund normelor de poluare Euro 6D TEMP, sunt dotate cu sistem Stop&Start şi funcţie de asistenţă la pornirea în rampă Hill Assist.

Mai puternic decât predecesorul său, noul motor SCe 75 se distinge prin plăcerea de a conduce, acesta fiind perfect şi potrivit pentru traficul urban. Cu un cuplu maxim de 92 Nm, Twingo este deosebit de confortabil de condus, unde mai pui că consumă puţin carburant şi emite mai puţine gaze nocive în atmosferă.

Disponibil cu transmisie opţională EDC, o opţiune unică disponibilă pe piaţa maşinilor compacte de oraş este motorul TCe 95, care oferă un cuplu maxim de 135 Nm. Supra alimentarea sa permite accelerarea mai sensibilă la turaţii joase, şi prin urmare, când aceasta este în creştere, maşina arată un iz de caracter sportiv în timp ce este condusă atât prin oraşe, cât şi în afara acestora. Trenul de rulare vine cu un nou sistem de evacuare şi un compresor cu debit variabil, care contribuie la reducerea consumului de combustibil.

Vezi toate caracteristicile agregatelor:

Modelul Renault Twingo nu este deocamdată disponibil pentru a fi cumpărat oficial în Republica Moldova.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/