(video) Primul test drive cu AURUS Senat! A fost oare un reportaj cinstit?
După lansarea lui AURUS Senat la Salonul Auto de la Geneva din primăvara lui 2019, producătorul rus practic a fost asaltat de cei mai cunoscuți jurnaliști auto din lume pentru organizarea unui test drive. Însă reportajele așa și nu ajungeau să fie efectuate… Până acum.
De curând însă, echipa Motor.Ru a reușit să testeze sedanul într-un exemplar pre-serie. Asta înseamnă că unele soluții finale ce vor fi implementate pe automobilul de serie încă nu au fost aplicate. Și dacă tot am menționat modelul de serie, acesta este așteptat să debuteze în showroom-uri în anul 2021.
Acum vă invităm să urmăriți reportajul video efectuat de echipa Motor.Ru, unul care a stârnit o sumedenie de comentarii pe internet. Mulți dintre cei care l-au privit sunt de părere că acesta nu este foarte obiectiv. Voi ce credeți?
În primăvara lui 2019, una dintre cele mai importante premiere de la Salonul Auto de la Geneva avea să fie anume AURUS Senat. Rușii au adus un stand frumos, bine amenajat, pe care trona un Senat, dar şi o limuzină.
Noi am avut ocazia să facem cunoștință cu acest model atunci, iar mai jos puteți viziona reportajul nostru, dacă atunci nu aţi avut ocazia să-l vedeţi.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise