(video) Retrospectivă de weekend: Câte încălcări s-au comis, câte accidente s-au produs şi cât material antiderapant s-a folosit

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Weekendul care a trecut a fost ca un test pentru toţi şoferii din diverse zone ale ţării, un test al ascultării, a deciziilor importante luate la timpul potrivit și a capacității de conducere în situații complicate.

Mulţi, care nu se orientează inclusiv după ştiri despre prognoze meteo, au fost luaţi din nou prin surprindere de prima ninsoare. Şi văzând că nu pot înainta prea departe, dar mai ales să facă drumuri lungi, pentru propria siguranţă şi într-un ultim moment au decis să prindă loc în cozile lungi formate în preajma vulcanizărilor. Noroc şi de cele care funcţionează 24/24…

Conform acestui comentariu de sub postarea poliţiei, lăsat după prima ninsoare de sâmbătă, foarte mulţi şoferi chiar nu dau dovadă de cunoştinţele elementare despre când trebuie să facă schimbul de anvelope. Amintim că legislația în vigoare nu condiționează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de condițiile meteo nefavorabile. Respectiv, atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei conducătorii auto SUNT OBLIGAŢI DEJA SĂ AIBĂ anvelope de iarnă pe maşini, nu să aştepte sesizarea, apariţia şi/sau răspândirea acestor fenomene.

Până şi regula 124 din RCR spune că ESTE INTERZISĂ deplasarea ulterioară a vehiculului în cazurile în care pe neaşteptate, pe partea carosabilă a căzut zăpadă, s-a format gheaţă sau polei, iar roţile vehiculului nu corespund prevederilor literei e) subpunctul 5) punctul 122 din prezentul Regulament.

Conform drumarilor, doar sâmbătă s-a circulat pe o bună parte a drumurilor publice naționale în condiții de iarnă, cu prezența zăpezii și lapoviței. Unitățile teritoriale au intervenit pentru deszăpezire şi combaterea lunecușului în raioanele Hîncești, Nisporeni, Călărași, Ungheni, Strășeni și altele.

În procesul tehnologic au fost antrenate doar 21 de autospeciale şi 12 muncitori, fiind utilizate 36 de tone de material antiderapant mecanizat, 1.5 tone de material antiderapant manual şi 121 de tone de sare tehnică.

Însă până la intervenția drumarilor, pe unele carosabile nu numai că s-a depus un strat de zăpadă, ci şi s-a format gheţus, motiv pentru care s-au înregistrat nu doar ambuteiaje, ci şi blocaje pentru o perioadă scurtă de timp, din cauza imposibilității înaintării în siguranţă, fără a derapa.

Iată cum s-a circulat de exemplu pe traseul M1, în proximitatea localității Condriţa:

Traseul Chişinău-Bălţi:

Traseul Chişinău-Hînceşti-Leuşeni:

Potrivit datelor care ne-au fost furnizate de INSP, în perioada 17-19 noiembrie, pe întreg teritoriul ţării s-au produs 12 accidente rutiere, soldate cu doar 17 persoane traumatizate şi autovehicule avariate. Printre cauzele producerii acestora s-a numărat neacordarea priorității altor vehicule, nerespectarea distanței dintre vehicule şi viteza neadecvată vizibilității condițiilor situației rutiere.

Din fericire în ziua de duminică ninsoarea a încetat şi depunerile au dispărut. De altfel, numărul accidentelor ar fi fost mai mare.

Iar ce ţine de încălcări ale prevederilor RCR, vremea de afară nu a fost deloc o piedică pentru comiterea acestora. Conform datelor IGP, peste 1.800 de nereguli au fost documentate în weekend de polițiștii de patrulare.

Surprinzător este că 23 de șoferi au fost înlăturați de la volan, fiind depistați în stare de ebrietate. Apropo, unul dintre accidente a fost cauzat de starea de ebrietate a şoferului şi s-a soldat cu patru persoane traumatizate.

Printre altele, au fost amendaţi 585 de vitezomani, 395 de conducători care au ignorat indicatoarele rutiere, 25 care nu au acordat prioritate pietonilor şi 176 care au efectuat intenționat opriri în locuri interzise. Polițiștii INSP au intervenit şi în urma a 138 de apeluri parvenite la numărul unic de urgență 112 cu privire la diverse situaţii în trafic.

Cmentariile sunt închise