(video) Șeful ANRE: „Sesizați autoritățile la refuzul stațiilor de a vă vinde carburanți”
În contextul temerilor apărute în spațiul public privind posibile lipsuri de carburanți și al unor practici discutabile la stațiile de alimentare, directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, a oferit clarificări importante în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.
Mesajul său principal este unul tranșant: limitarea cantității de carburant vândută consumatorilor este ilegală, atâta timp cât produsul se află în stoc!
„Refuzul de a vinde sau limitarea cantității nu sunt legale”
Alexei Taran a explicat mecanismul simplu care stă la baza relației dintre benzinării și consumatori: „În stațiile de alimentare, petroliștii sunt obligați să vândă cantitatea solicitată de consumator. Prezența prețului la panou indică faptul că petrolistul are carburant.”
Conform legislației privind protecția consumatorilor, singurul motiv întemeiat pentru care un operator poate refuza vânzarea este epuizarea reală a stocurilor. Orice altă limitare impusă fără justificare este ilegală!
„Refuzul de a nu vinde sau de a vinde anumite cantități, a impune anumite limitări nu sunt legale. Consumatorii sunt rugați să apeleze fie Inspectoratul pentru Protecția Consumatorilor, fie ANRE, și să sesizeze aceste situații”, a subliniat șeful ANRE.
Cum pot fi verificate abuzurile și ce sancțiuni riscă benzinăriile
Oficialul a dezvăluit că ANRE are acces direct la informațiile privind stocurile de carburant ale stațiilor. Companiile sunt obligate să anunțe Agenția atunci când înregistrează epuizarea stocurilor într-o anumită stație.
Astfel, dacă un consumator sesizează la timp un refuz nejustificat, inspectorii pot verifica imediat situația. „Dacă în acea stație există stoc, atunci compania va fi sancționată contravențional. Sau se pot lua și alte măsuri”, a avertizat Taran.
Pe site-ul ANRE sunt disponibile numărul de telefon, adresa de e-mail și Linia Verde prin care pot fi transmise sesizările.
Stocuri suficiente pentru peste 15 zile de consum
Directorul ANRE a oferit și date liniștitoare privind situația rezervelor naționale:
- Cel puțin 15 zile de consum mediu anual acoperite de stocurile din depozitele din țară, Portul Giurgiulești și stațiile de alimentare
- Dacă sunt incluse și cantitățile deja achiziționate și depozitate de consumatori, pragul urcă la peste 20 de zile la nivel național
„Este un stoc mult mai bun și mai confortabil decât am avut în alte perioade chiar, în care nu aveam război”, a precizat Taran, făcând referire la contextul geopolitic tensionat din Orientul Mijlociu.
Vezi și declarațiile ministrului Energiei privind stocurile: (video/update) Motorina standard, în prag de 25 de lei. Cum stăm cu stocurile
Achizițiile de panică, vinovatele pentru epuizările temporare
Alexei Taran a explicat și motivul pentru care anumite stații au rămas temporar fără carburant, alimentând percepția unei crize. Cauza principală o reprezintă achizițiile de panică, în special din partea consumatorilor care cumpără vrac.
„Consumatorul vrac a venit cu remorca plină cu recipiente de 1000 de litri, a încărcat 4000-5000 de litri, iar stația nu i-a refuzat achiziția. În acest fel, s-au epuizat stocurile în regim alert, stația a rămas fără motorină”, a relatat directorul ANRE.
Ulterior, când alți consumatori au ajuns la pompă și au constatat lipsa motorinei, au apărut fotografii și mesaje pe rețelele sociale care au alimentat panica.
Taran a identificat două motive principale pentru care o stație poate rămâne temporar fără combustibil:
- Epuizarea stocului – compania are nevoie de câteva ore sau chiar o zi pentru a aduce combustibil nou, mai ales dacă nu a anticipat un nivel atât de ridicat al vânzărilor
- Rețelele care nu importă direct – există stații care cumpără carburanți de pe piață, iar atunci când costul de achiziție depășește prețul plafonat de ANRE, acestea pot decide să renunțe temporar la vânzare pentru că nu le mai este profitabil
Directorul ANRE a făcut un apel către toți consumatorii, în special către agricultori și cumpărătorii vrac, să semnaleze orice situație în care li s-a refuzat vânzarea carburanților. Doar astfel autoritățile pot verifica dacă refuzurile au fost justificate și pot interveni acolo unde este cazul.
Vezi și: (video) Avertizare: Cumpărăturile de carburant în panică pot goli stațiile și grăbi scumpirile
Cmentariile sunt închise