(video) Test Drive: Mazda 3 facelift – Premieră
Autor: Constantin Mihalachi
Și iată că din nou mă aflu în Barcelona. Sunt un vizitator frecvent al orașului în ultimii ani în primul rând mulțumită celor de la Mazda care de această dată m-au invitat aici ca să testez noua Mazda 3 facelift. De fapt tot aici am testat trei ani în urmă actuala generație Mazda 3 pe atunci proaspăt lansată pe piață, o mașină despre care spuneam că este una dintre cele mai bune din segment.
Să vedem deci cu ce ne impresionează noua Mazda 3, un model care deja în ianurie 2017 o să vină în Moldova!
[pro_ad_display_adzone id=”20701″]
Mai pe nou și head up displayul a devenit mai bun în primul rând datorită faptului că a devenit color și pentru că poate afișa o avertizare cu limita de viteză maximă de pe traseul pe care se află mașina.
Mergând mai departe, trebuie să menționez și radarul incorporat în parbriz care acum este mai performant și sporește siguranța la trafic atât pentru cei din mașină, cât și pentru pietoni.
Dacă se optează pentru farurile Full LED aflați că acestea sunt foarte inteligente acum. Spre exemplu dacă veți circula cu faza lungă pornită și veți avea o mașină pe același sens de mers, acestea automat vor stinge fasciculii necesari pentru a nu orbi șoferul din față permițându-vă în acest mod să circulați cu faza lungă pornită.
În ciuda modificărilor operate de japonezi, în continuare este foarte plăcut să te afli în Mazda 3. Poziția la volan este foarte bună în special mulțumită scaunelor modificate, calitatea materialelor nu lasă de dorit, iar nivelul foarte înalt al dotărilor standard te vor surprinde plăcut.
Trecând la partea tehnică, din păcate nu am apucat să conduc motorul de 1.5 litri pe benzină ce produce 100 de cai putere și care are cel mai bun preț de pornire în Moldova, însă iată că cei de la Mazda ne-au oferit versiunea de 2.0 litri pe benzină cu 120 de cai putere, cât și varianta de 2.2 litri turbo diesel ce produce 150 de cai. Ambele pot fi cuplate atât la transmisia manuală cu șase trepte, cât și la cea automată, la fel în șase rapoarte.
Însă marea noutate de pe noua Mazda 3 este sistemul G Vectorinc Control care are grijă să lucreze exact atunci când trebuie cu frâna, acceleratorul sau servodirecția, astfel încât cel de la volan să depună cât mai puțin efort în timpul manevrelor și să aibă un control cât mai bun asupra mașinii.
Acum că am ajuns la finalul acestui test drive, vă invit să aflați care sunt costurile de cumpărare și asigurare pentru noua Mazda 3 în Moldova. Așa dar, prețul începe în țara noastră de la 13.740 de euro pentru versiunea hatchback cu motor de 1.5 litri, în timp ce varianta sedan are un preț de pornire de 15.100 de euro.
Dacă decideți să procurați maşina în rate, vă recomandăm programul de finanţare oferit de Raiffeisen Leasing cu doar 6.7% dobîndă anual. Astfel, cu un avans de 40 la sută, va trebui să achitați din start 5.500 de euro, pentru ca ulterior să mai plătiţi câte 365 euro timp de 24 de luni.
Trecând la asigurare, vă recomandăm să apelați la RapidAsig.md, brokerul de asigurări cu cele mai calitative servicii. Astfel, costurile de asigurare obligatorie ar fi de 694 de lei, în timp ce asigurarea CASCO vă va costa 550 de euro în primul an.
Galerie Foto
Cmentariile sunt închise