(video) Un autotractor a luat foc în satul Ciucur-Mingir şi a blocat o vreme traseul Cimişlia-Comrat

0

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo 😉

Maşina de serviciu a unui camionagiu s-a aprins pe neprins de veste în satul Ciucur-Mingir din raionul Cimişlia, în timp ce ţinea direcţia spre nordul ţării pe traseul M-3. S-a oprit chiar la intrarea în localitate după ce a simțit la un moment dar un miros specific de fum în cabină. Părăsind-o, a observat că sub aceasta deja ardeau flăcări, însă cu forțele proprii nu le-a mai putut stinge.

În ajutor, peste câteva minute, până au venit salvatorii, i-a sărit conducătorul unei autocisterne cu apă a unei companii private, care se deplasa pe acelaşi drum. Ulterior au ajuns şi două echipaje de pompieri din Cimişlia, care s-au ocupat de lichidarea incendiului, însă camionul a ars parţial. Remorca îi era goală.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 15:00. Porțiunea de traseu a fost închisă pe o durată de circa 40-50 de minute. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit. Cauza incidentului este numită un scurt circuit de sub cabina autotractorului.

Toate informațiile ne-au fost confirmate de ofițerul superior de presă al IP Cimișlia, Cristina Vicol.

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video prin secţiunea Contact, pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata