in , ,

(video) Un examinator auto din Chişinău vindea pastile Ecstasy chiar de la locul de muncă

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo ;)

Vindea pastile Ecstasy chiar de la locul de muncă. Era până de curând afacerea unui bărbat de 31 de ani, domiciliat în Chișinău, care este angajat al Agenției Servicii Publice în calitate de examinator al serviciului de examinare pentru obținerea permisului de conducere auto!

Acțiunile ilegale ale bărbatului au fost documentate de ofițerii Direcției investigații infracțiuni legate de droguri a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiului Rîșcani, timp de două luni.

Pe perioada documentării activității infracționale a suspectului, polițiștii au efectuat achiziții de control, fiind procurate pastile Ecstasy pe care bărbatul le vindea cu 300-350 de lei bucata. La fel, s-a stabilit că acesta este și consumator de droguri, iar în momentul reținerii bărbatul a refuzat să fie supus testului la consumul de droguri.

Ca urmare a percheziției corporale au fost depistate 20 de pastile Ecstasy, iar în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliu și în automobile utilizate de către acesta, au fost depistate 539 de pastile Ecstasy de același tip. Valoarea drogurilor ridicate se estimează la suma de 200.000 de lei.

Inițial bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, ulterior fiind eliberat mandat de arest pe un termen de 30 de zile. După expirarea termenului de 30 de zile, instanța a decis schimbarea măsurii preventive din arest în arest la domiciliu, decizie contestată cu recurs de către procuror la Curtea de Apel, urmând să fie examinat la data de 19 aprilie 2021.

În cazul în care îi va fi demonstrată vinovăția, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 2171 alin.4 lit. d) “Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari”, suspectul riscă închisoare de la 7 la 15 ani.