(video) Un moldovean a făcut cunoştinţă în exclusivitate cu primul Ferrari SF90 Stradale Assetto Fiorano din Londra

Un bun prieten de-al nostru stabilit în Marea Britanie şi a cărui hobby este car spotting-ul – de a surprinde maşini frumoase, exclusive şi cu mulţi CP – a avut deosebita ocazie să facă cunoştinţă îndeaproape şi în premieră (pe YouTube inclusiv) cu cel mai nou şi puternic Ferrari al momentului – SF90 Stradale!

Maşina a ajuns de curând la dealerul HR Owen din Londra, tot acolo unde anterior a fost adus primul exemplar de culoare roşie pentru prezentare, însă pe care concetăţeanul nostru nu l-a putut filma. Însă aşteptarea unei alte ocazii a meritat cu adevărat, asta pentru că în showroom-ul britanic se află acum ediţia specială şi mai scumpă a modelului – Assetto Fiorano!

Modelul SF90 Stradale a fost prezentat în ultimele ore ale lunii mai din acest an. Acronimul „SF90” provine de la Scuderia Ferrari şi cei 90 de ani de la fondare pe care îi împlineşte în acest an (mai este acelaşi nume de cod pe care îl are monopostul actual al Scuderiei), iar „Stradale” credem că v-aţi dat seama de la ce provine.

Maşina este primul PHEV (Plug-in Hybrid Electric Vehicle) al mărcii şi cel mai tehnologizat Ferrari din istorie, pe lângă faptul că introduce o serie de inovaţii. Produce în total 1.000 de CP şi 800 Nm de cuplu (acest cuplu îl generează doar motorul cu ardere internă, pentru comparaţie monopostul actual de F1 generează 990 CP), are un raport greutate-putere de 1.57 kg/CP şi produce 390 kg de forţă de apăsare la o viteză de 250 de km/h.

La bază are un cel mai puternic V8 din istoria mărcii, unitate bi-turbo de 3.9 litri (practic de 4 litri, datorită volumului crescut de la 3.902 la 3.990 cm³), cu unghi V de 90 de grade, care produce 780 de CP. Mai este asistat de trei electromotoare cu un total de 220 de CP: unul pe puntea din spate, cunoscut sub denumirea de MGUK (Motor Generator Unit, Kinetic) şi localizat între motorul pe benzină şi noua cutie de viteze automată cu opt trepte şi dublu ambreiaj, alături de alte două pe puntea din faţă.

Motoarele electrice îşi iau energia de la o baterie litiu-ion cu o capacitate de 7.9 kWh, care asigură şi o autonomie de 25 de km ce pot fi rulaţi doar cu electricitate. În acest regim, viteza maximă este limitată la 135 de km/h şi se folosesc doar motoarele electrice ale punţii frontale pentru mişcare.

Caracteristicile dinamice ale primului Ferrari cu tracţiune integrală sunt: 0-100 km/h în 2.5 secunde, 0-200 km/h în 6.7 secunde şi o viteză maximă de 340 km/h!

Pentru prima dată pe un Ferrari, clienții vor putea alege între mașina standard și o versiune cu o specificație mai orientată spre sportivitate. Versiunea Assetto Fiorano (maşina gri din imaginile video) include upgrade-uri semnificative, printre care: amortizoare absorbante de şocuri Multimatic (derivate din curse), mai multe părţi pentru reducerea greutăţii (cu 30 de kg în total) din fibră de carbon (panouri uşi, panouri de sub maşină, etc) şi titan (arcuri, întreg eşapamentul), spoiler posterior din carbon prin intermediul căruia se generează 390 de kg de forţă de apăsare la 250 de km/h, alături de nişte anvelope speciale Michelin Pilot Sport Cup2, cu un compus mai moale şi cu mai puţine caneluri decât la cele oferite standard. O asemenea maşină se va mai deosebi prin culoarea caroseriei, dar şi câteva autocolante specifice. Jantele din fibră de carbon sunt o altă opţiune.

Preţul de start al modelului SF90 Stradale ar fi în Italia în jur de 450.000 de euro fără taxe şi opţiuni. Lansarea în Europa este programată pentru primele luni ale lui 2020.

Toate detaliile despre model:

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-la-milimetri-de-2-5-milioane-de-dolari-un-moldovean-a-facut-cunostinta-cu-lamborghini-centenario/
https://autoblog.md/video-un-moldovean-surprins-cinci-supercaruri-lamborghini-intr-un-singur-loc-si-toate-fiind-de-culoare-galbena/

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/