(video) Un motociclist nu a avut somn noaptea trecută şi a pus pe jar poliţia din Chişinău
În această după amiază, în spaţiul virtual autohton a fost distribuită o secvenţă video care prezintă o urmărire pe strada Albişoara, fiind implicate mai multe maşini de poliţie. Am apelat la serviciul de presă al INSP pentru a comenta imaginile şi iată ce am putut afla.
Astăzi, aproximativ la ora 4:00, un motociclist nu s-a subordonat indicațiilor legale de a opri, motiv pentru care a fost solicitat suportul altor patrule pentru ca urmărirea să poată fi încheiată cât mai rapid. Într-un final, în intersecția străzilor Albişoara şi Ismail s-a reuşit.
La ghidonul motocicletei fără număr de înmatriculare s-a dovedit a fi un tânăr de 21 de ani, originar din localitatea Cojuşna din raionul Străşeni. Mai mult, acesta era în stare de ebrietate (0.86 mg/l) şi nici permis de conducere nu avea!
Cazul a fost înregistrat la IP Rîșcani şi a fost inițiată o anchetă în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstanțele pentru luarea unei decizii. Urmează a se stabili dacă însăşi motocicleta îi aparţine sau nu.
Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj direct pe Telegram sau pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!


Cmentariile sunt închise