(video) Un nou record pentru cea mai rapidă accelerație 0-100 km/h cu o mașină electrică – 0,956 secunde
Un grup de studenți de la ETH Zurich și de la Universitatea de Științe Aplicate și Arte din Lucerna și-au construit un automobil electric care a accelerat de la 0 la 100 km/h în doar 0,956 secunde, depășind precedentul record Guinness de accelerație pentru vehicule electrice de 1,461 secunde deținut de o echipă de la Universitatea din Stuttgart din septembrie 2022.
O distanță de doar 12,24 metri a fost suficientă pentru mașinuța elvețiană electrică pentru a atinge 100 km/h! Pentru comparaţie, o mașină de F1 are nevoie de un timp dublu pentru a ajunge la 100 km/h.
Şi este prima dată când un vehicul electric a fost capabil de un asemenea sprint – sub o secundă!
Toate componentele prototipului botezat „mythen”, de la plăcile de circuite imprimate, la șasiu și baterie, au fost dezvoltate de către elevii înșiși și optimizate pentru acest record. Datorită utilizării structurilor ușoare de carbon și aluminiu, mașina de curse cântărește doar aproximativ 140 de kilograme.
Patru motoare pentru butucul roților, proiectate tot de către studenți, oferă vehiculului o putere de 240 kilowați (326 CP) şi tocmai 2.000 Nm la roţi. O forţă de apăsare de 300 kg este disponibilă din start. Forţa de acceleraţie maximă înregistrată a fost de 3,81g.
Echipa AMZ mai stabilise de două ori recordul mondial de accelerație pentru mașinile electrice – o dată în 2014 și în 2016. În următorii ani, recordul lor a fost doborât de o echipă de la Universitatea din Stuttgart. Acum recordul mondial este din nou în Elveția la studenții ETH.
Cmentariile sunt închise