(video) Zăpadă în plină vară pe Transfăgărăşan. Stratul de zăpadă încă depășește 8 metri pe alocuri

DN 7C – Transfăgărăşan, ar trebui să se deschidă traficului de la 1 iulie, însă nu se ştie dacă se va reuşi la timp. Deocamdată, iarna pare că s-a instalat definitiv în zona alpină.

Drumarii continuă eforturile pentru deszăpezirea Transfăgărăşanului după ce s-a mai adăugat zăpadă la începutul lunii iunie.

“Indiferent de condițiile meteo intervenim cu excavatoare, încărcătoare frontale și freze pentru îndepărtarea stratului de zăpadă care pe alocuri depășește 7-8 metri”, a spus Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov.

https://www.youtube.com/watch?v=Lk7TVnjMNz0

“Am fost adesea întrebaţi în aceste zile dacă ploile din ultima perioadă ne ajută la deszăpezirea Transfăgărăşanului. Ei bine răspunsul este NU! Din simplul motiv că ploile de la şes se transformă în ninsoare la altitudini mari. Cu toate acestea, continuăm zi de zi eforturile de a curăţa şoseaua de zăpadă, astfel încât să vă puteţi bucura de frumuseţea ei cât mai repede”, au declarat reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov.

Utilajele acţionează şi pe Transalpina (DN 67C), cea mai înaltă şosea din România.

“Chiar dacă pe Transalpina, la peste 1.900 de metri altitudine, ploaia s-a transformat în ninsoare, lucrările de deszăpezire continuă. Se acţionează cu două încărcătoare de mare capacitate şi o autofreză”, au anunţat reprezentanţii CNAIR.

Amintim că cele două şosele sunt închise pentru circulaţia autovehiculelor din toamna anului trecut.

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/