Viteza de lucru a unui grup infracțional ce se ocupa cu maşini furate din UE. Una a fost dezmembrată în timp record
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a trei bărbați învinuiți de contrabandă cu 23 autoturisme furate din Uniunea Europeană, reținuți în luna ianuarie a anului curent, urmare a 20 de percheziții.
Ca măsură asiguratorie, la solicitarea procurorilor PCCOCS, a fost dispusă aplicarea sechestrului de peste 1.3 milioane lei.
Învinuiții sunt originari din Chișinău și Hîncești și au vârste cuprinse între 23 și 45 ani. Activitatea infracțională a acestora a fost documentată începând din 2021, de către ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, atunci când a fost stabilit faptul că membrii grupului infracțional introduceau fraudulos în țară mijloace de transport furate din UE, fără achitarea drepturilor de import, cu ulterioara lor dezmembrare sau oferire în chirie!
Oamenii legii menționează și deprinderile infracționale ale membrilor, manifestate inclusiv în scopul inducerii în eroare a investigațiilor: numărul caroseriilor era falsificat, iar unul din automobile de fabricație japoneză introduse în țară a fost practic totalmente dezmembrat în mai puțin de patru ore!
Urmărirea penală continuă și în privința altor persoane, inclusiv din afara Moldovei, pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă fiind privarea de libertate pentru un termen de la 4 la 10 ani, timp în care cei trei continuă să beneficieze de drepturile procedurale, inclusiv prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Apropo, capul grupului infracțional este actualmente inculpat și într-un alt dosar de contrabandă din 2019, gestionat de PCCOCS și aflat pe rolul Judecătoriei Hîncești, care vizează 13 autoturisme furate din UE.
Cmentariile sunt închise