Volvo anunţă despre premiera celui de-al doilea electromobil

Volvo a anunțat despre premiera unei noi mașini electrice, a doua din portofoliul său de modele ecologice. Evenimentul este programat pentru marţi, 2 martie 2021!

Potrivit Automotive News, noul produs va împărţi platforma modulară cu actualul Volvo XC40 Recharge, dar din ce clasă face parte deocamdată este un mister.

CEO-ul Volvo, Hakan Samuelsson, a promis că va păstra publicul, cel real interesat de maşină, în necunoștință de cauză până la premiera propriu-zisă. În același timp, potrivit lui, noutatea s-a dovedit a fi foarte frumoasă din punct de vedere al designului.

Cât priveşte specificaţiile presupuse, Samuelsson a menționat că modelul ar reprezenta unul dintre segmentele premium pentru că în caz contrar nu ar avea sens din punct de vedere financiar. Respectiv, nu va fi un urmaş al modelului V40 deja scos din producţie, după cum se vehiculează în spaţiul online.

Astfel, anul viitor Volvo nu va aduce pe piață mașini electrice de buget, dar în conformitate cu datele preliminare, compania este încă în curs de dezvoltare a unui model cu tracţiune electrică pe care să-l comercializeze în masă. Probabil pentru acesta, un crossover compact, va fi utilizat un şasiu modular din proprietatea concernului Geely.

În primăvara anului 2021 suedezii vor dezvălui şi alte detalii despre strategia lor de electrificare, deşi în 2019 a declarat că anual, până în 2025, va prezenta câte un electromobil.

Vezi şi:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/