Votat: Noi amenzi în Moldova pentru depăşirea vitezei cu 60 de km/h şi mai mult, de până la 500 de euro

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

(update 06.07.2023) Prevederile au intrat în vigoare din 6 iulie 2023.


(update 02.03.2023) Deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova (54) au votat în lectură finală, cu modificări, o hotărâre de Guvern care prevede printre altele sancţiuni noi şi/sau actualizate pentru depăşirea limitelor de viteză. Legea va intra în vigoare la expirarea a 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial.

Ca urmare a unui amendament, la pct. 8, Articolul 236, alin. (3), textul “cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 30 la 45 de zile” se exclude.

Se explică această decizie prin următoarele: „Cu referire la amendarea pct.8 conform proiectului, menţionăm că scopul legii contravenţionale constă în apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei, apărarea proprietăţii, ordinii publice, a altor valori ocrotite de lege, în soluţionarea cauzelor contravenţionale, precum şi în prevenirea săvârşirii de noi contravenţii. Pentru atingerea respectivului deziderat, sancţiunea contravenţională trebuie să fie proporţională cu nivelul de gravitate a faptei contravenţionale. În speţă ne referim la depăsirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum de la 40 la 60 de km/oră. Conform prevederilor actuale, pentru o astfel de contravenţie se prevede o pedeapsă contravenţională sub formă de amendă de la 30 la 36 u.c. cu aplicarea a 5 puncte de penalizare. Autorul proiectului de lege propune ca respectiva faptă contravenţională să fie pedepsită inclusiv cu “suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 30 la 45 de zile”.

Atragem atenţia asupra faptului că viteza admisă, pe drumurile naționale este de 90 km/oră, iar în localități 50 km/oră, ceea ce poate face ca conducătorul mijlocului de transport să nu reuşească să reducă la timp viteza autovehiculului la intrarea în localitate (involuntar, din neatenţie), iar pentru respectiva faptă să i se suspende exercitarea dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 30 la 45 de zile, ceea ce în opinia noastră este o sancțiune vădit disproporționată în raport cu caracterul prejudiciabil al faptei.

Considerăm că respectiva sancţiune complementară poate fi păstrată la alin.(4) şi (5), când ne referim la depăşirea vitezei de circulaţie cu peste 60 de km/oră, ori în acest caz excludem situaţia descrisă mai sus (diferenţa de 60 de km/oră nu poate fi involuntară sau din neatenţie, ori o asemenea diferenţă, în cazul din speţa descrisă supra ar însemna depăşirea vitezei pe ambele tronsoane de drum).”


(16.06.2022) Moldova: Noi amenzi pentru depăşirea limitei de viteză cu 40 de km/h şi mai mult, de până la 500 de euro

Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul Guvernului, a decis să modifice şi articolul 236 din Codul Contravenţional, cel care prevede sancţiuni pentru depăşirea limitei de viteză legale pe un sector de drum. Dacă până acum avea doar trei alineate, în noua redacţie va avea şapte!

FOTO: wawanesa.com

Așadar:

  • Rămân neschimbate alineatele 1 şi 2 care prevăd:
    • amenzi de 600-900 lei şi 3 puncte de penalizare pentru depăşirea limitei cu 10-20 km/h;
    • amenzi de 900-1.200 lei şi 4 p.p. pentru depăşirea limitei cu 20-40 km/h.
  • Al treilea alineat rămâne neschimbat nu va mai exista în forma „Depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum mai mult de 40 km/oră se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 1.800 lei şi cu aplicarea a 5 puncte de penalizare.”
    • În noua redacție va avea următorul cuprins: „Depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum de la 40 la 60 km/oră se sancționează cu amendă de la 1.500-1.800 lei, cu aplicarea a 5 puncte de penalizare și (mai nou) cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 30 la 45 de zile.”
  • Alineatul 4 (NOU): Depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum de la 60 la 80 km/oră se sancționează cu amendă de la 2.250 la 2.500 lei, cu aplicarea a 6 puncte de penalizare şi cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 60 la 75 de zile 30 la 45 de zile.
  • Alineatul 5 (NOU): Depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum mai mult de 80 km/oră se sancționează cu amendă de la 3.750 la 5.000 lei, cu aplicarea a 7 puncte de penalizare şi cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 90 la 105 zile 60 la 90 de zile.
  • Alineatul 6 (NOU): Depășirea repetată a vitezei de circulație stabilită la alin. (3 4), în cursul aceluiaşi an calendaristic, se sancționează cu amendă de la 5.000 la 7.500 lei, cu aplicarea a 6 puncte de penalizare şi cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 90 la 120 de zile.
  • Alineatul 7 (NOU): Depășirea repetată a vitezei de circulație stabilită la alin. (4) și (5), în cursul aceluiaşi an calendaristic, se sancționează cu amendă de la 7.500 la 10.000 de lei, cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 150 120 la 180 de zile.

Motivele intervenției în legislaţie:

Potrivit datelor statistice acumulate de INSP, principala „cauză a producerii accidentelor rutiere” care au prevalat pe parcursul anilor 2019 –2021 este viteza neadecvată vizibilității. Conform datelor din Sistemul informațional automatizat „Registrul accidentelor rutiere”, pe perioada anilor 2019 – 2021 au fost înregistrați următorii indici:

În redacția actuală a art. 236 din Codul contravențional nr.218/2008 (depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum), prevede doar 3 alineate, cea mai aspră sancțiune fiind pentru depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum mai mult de 40 km/oră și atrage sancțiunea contravențională sub formă de amendă și puncte de penalizare.

În contextul studierii practicii altor state, cum ar fi România, Anglia, Germania se atestă că răspunderea pentru depășirea limitei de viteză este graduală, iar pentru depășirea limitei de viteză de la 40-50 km/oră pe segmentul de drum, se aplică suplimentar și suspendarea dreptului de a conduce mijlocul de transport de la o lună și mai mult.

În acest sens, amendarea art.236 din Codul contravențional prevede sancționarea graduală a contravenientului, în dependență de limitele de viteze depășite. De asemenea, justificarea propunerii de amendare se întemeiază pe faptul că potrivit practicii de activitate a Poliției s-au constatat cazuri când conducătorul auto a fost depistat conducând cu depășirea limitei de viteză mai mult de 50 km peste limita admisă.

Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, însă după ce va fi aprobată şi de Parlament.

Important! Suspendarea dreptului de conducere este aplicată de poliţie, iar privarea dreptului de conducere este aplicată de instanţa de judecată!

Cmentariile sunt închise

situs slot gacor slot gacor situs judi slot online slot gacor maxwin slot online https://www.asc.co.id/loker/ https://grahakarya.com/ https://surat.ekinerja.pa-tarutung.go.id/ slot sbobet88 toto togel situs slot gacor