(video) A fost deschis cel mai mare pod rutier din Europa! Vladimir Putin a fost filmat cum merge pe el, dar cu abateri
Începând de astăzi, 16 mai 2018, este deschisă oficial circulaţia pentru autoturisme şi autobuze pe noul şi cel mai mare pod rutier de pe continentul european.
Podul Crimeei, cum a fost botezat în urma unui concurs online, face legătura prin strâmtoarea Kerci între peninsula Taman din Krasnodarskii Krai și peninsula Kerci din Crimeea.
Potrivit Google Maps, din Chişinău şi până la podul Crimeei este o distanţă de puţin peste 800 de kilometri.
Întregul complex asigură atât un trafic rutier, cât şi unul feroviar, acesta din urmă urmând să fie dat în exploatare mai târziu (decembrie 2019). În cel mai înalt punct măsoară 80 de metri, iar înălţimea deasupra apei este de 35 de metri.
Podul pentru autovehicule are o lungime de 16.9 kilometri şi un număr total de patru benzi de circulaţie, câte două pe un sens. Cel feroviar care este construit paralel are o lungime de 18.1 kilometri şi două linii de cale ferată. Sub segmentul podului cu arcă există un pasaj cu o lăţime de 185 de metri pentru trecerea navelor maritime.
Viteza maximă de deplasare pentru maşini şi trenuri de pasageri este de 120 de km/h. Se poate ajunge dintr-un capăt în altul în aproximativ 15 minute în condiţiile unui trafic de autovehicule fluent.
Construcţia podului a început în luna aprilie a anului 2015 şi a fost evaluată la 228 de miliarde de ruble fără căile de acces spre pod (aproximativ 3.1 miliarde de euro).
Din punct de vedere a structurii sale este o construcție foarte sofisticată. Se ţine pe un număr total de 595 de piloni, care la rândul său sunt montaţi pe nişte piloţi din beton armat de diferite tipuri. Aceştia din urmă pot ajunge în unele locuri până la o adâncime de 45 de metri.
Marca de beton impermeabil utilizat este numită W12. Aceasta înseamnă că un strat de 15 cm poate rezista cu uşurinţă unei presiuni de 12 atmosfere, echivalentul unei adâncimi de 120 de metri.
Toate componentele din oţel sunt protejate împotriva coroziunii şi vor avea nevoie de o intervenţie regulată ori capitală o singură dată în câteva decenii.
Podul mai este rezistent unor cutremure de pământ cu o magnitudine de 9.1 grade pe scara Richter. Mai are o protecţie împotriva vânturilor laterale, împotriva unor eventuale impacturi cu nave maritime sau spărgătoare de gheaţă, împotriva atacurilor teroriste şi evident va putea fi folosit în caz de necesitate de forţele armate ruseşti.
Preşedintele rus Vladimir Putin a participat la ceremonia de deschidere a podului Crimeei în ziua de 15 mai şi chiar el a fost primul oficial de rang înalt care l-a trecut, la volanul unui KAMAZ.
Internauţii au urmărit cu atenţie toate acţiunile sale şi l-au prins cum a încălcat regulile de circulaţie rutieră: nu a purtat centura de siguranţă, a depășit o linie continuă de câteva ori și periodic se îndrepta periculos spre un alt camion care rula paralel.
Unii jurnaliști s-au arătat deosebit de interesaţi dacă Putin are un permis valabil pentru a conduce un camion. La scurt timp au primit şi un răspuns de la purtătorul său de cuvânt, precum că preşedintele are permis de conducere pentru autovehicule de categorie grea şi l-a primit acum 20 de ani, pe când era încă în KGB.
Cât privește valabilitatea acestuia și purtatul centurii de siguranță, Putin se poate apăra cu faptul că drumul pe care a condus nu a fost unul public în timpul ceremoniei de inaugurare, scrie presa rusă.
Vezi şi: (video) Maşinile din care este compusă noua escortă prezidențială a lui Vladimir Putin
Garanţia podului este pe o perioadă de 100 de ani, în timp ce unele elemente care intră în contact direct cu apa sărată a mării pot rezista coroziunii pe o perioadă de peste 250 de ani datorită folosirii unor aliaje speciale.
Circulaţia pentru vehiculele grele va fi permisă din octombrie 2018.
Cmentariile sunt închise