(foto) Aceste scaune rupte se vând cu 90000 de dolari! De ce sunt aşa scumpe şi în ce maşină au stat anterior
Aceste scaune rupte şi învechite au fost scoase la vânzare pe eBay pentru suma incredibilă de care îţi poţi cumpăra, de exemplu, un Chevrolet Corvette de ultimă generaţie practic complet dotat – 90.000 de dolari! Dar ce le face să coste atât şi în ce automobil au stat anterior?
Scaunele, în starea în care există, sunt suficiente pentru a face orice iubitor înrăit de Chevrolet Corvette fericit, deoarece acestea par a fi cele de la originalul „Project Opel” sau cum se numea proiectul prototipului primului Corvette în caroserie C1. În cazul în care acestea sunt autentice, de la unul din cele cinci prototipuri originale, atunci valoarea lor ar fi într-o oarecare măsură motivată.
Originalul concept al modelului Corvette, inițial numit Cougar, a fost prezentat în îndepărtatul 1953 în hotelul de lux Waldorf Astoria din New York. Acesta era cunoscut sub denumirea GM Motorama show car. Dintre cele cinci exemplare, trei aveau un motor şi puteau fi conduse (inclusiv pentru teste), în timp ce două aveau la fel un motor, dar erau doar nişte machete statice ale proiectului.
Acest vehicul special din imagine a fost unul din cele două, numite pe intern „Project Opel”, după codul VIN fiind chiar primul din cele cinci.
Cele două mașini identificate ca EX-52 și EX-53 au fost inițial destinate să fie casate după Parada Progresului, dar s-au ales cu o soartă și mai rea. Potrivit The Corvette Restorer, EX-52 a fost de fapt testat efectiv cu foc în noiembrie 1953, pentru a se vedea care sunt urmările şi cum rezistă la temperaturi înalte caroseria-i din fibră de sticlă.
Scaunele nu se aflau însă în mașină, deoarece fusese dezasamblată înainte de testare. Acestea, precum și multe alte piese interne, au fost îndepărtate pentru analiza durabilității de către cei de la General Motors.
În comparație cu diverse fotografii și documente, aceste scaune speciale se arată a fi o potrivire exactă cu cele din EX-52. Chiar şi la vârsta lor de aproape 70 de ani, chiar dacă sunt uzate, pare a fi o descoperire incredibilă.
Apropo, dacă vrei să știi dacă acestea sunt autentice, va trebui să le cumperi! Proprietarul actual spune că nu va face dezvăluirea nimănui altcuiva decât cumpărătorului final (ingenios truc). Însă care ar fi sensul de cumpărat dacă nu sunt compatibile cu alte maşini decât cele cinci prototipuri ce nu pot ajunge pe mâini private, dacă a mai rămas măcar unul în viaţă…
Cmentariile sunt închise