(video) Şoferul s-a născut în cămaşă! Momentul când un Chevrolet cu 3500 CP îşi ia zborul şi apoi aterizează
Imaginile ataşate vin de la o competiţie de drag racing organizată spre sfârşitul lunii februarie în Georgia, SUA. Acolo, modul în care a rulat un Chevrolet Camaro a devenit viral, mai ales că un accident grav a putut fi evitat la limită.
La scurt timp după start automobilul şi-a luat zborul în adevăratul sens al cuvântului, iar ulterior a aterizat şi s-a oprit, uşor stricat, însă precum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Pilotul Tim Slavens se afla la volan în acel moment şi probabil se aştepta ca puntea din faţă a maşinii să se ridice mult după start, încât să nu vadă orizontul, însă să decoleze cu totul – puţin probabil.
Din câte se pare, la aterizarea în siguranţă a contribuit paraşuta care s-a deschis de la începutul zborului şi care nu numai a acţionat ca o frână, ci şi a direcţionat uşor automobilul pentru ca să nu intre în gardul de beton.
Mai este interesant de menţionat că, în teorie, Slavens ar fi putut câştiga cursa, însă regula care interzice trecerea peste marcajul central al pistei a fost încălcată. Puterea maşinii cu două turbocompresoare performante cu turbine de 102 mm ajunge la 3.500 de cai putere!
Nici șoferul, nici mașina nu au avut de suferit nimic grav. Atât Slavens, cât şi acest Camaro, după ce a fost rapid reparat, au ieşit din nou la întreceri la scurt timp după incidentul neobişnuit.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise