(video) “Doar puneţi-mă într-un Land Rover și duceţi-mă la Windsor!” Chiar aşa se va întâmpla cu regretatul prinţ Philip

(update) Iată ce maşină s-a folosit.


Înmormântarea soțului reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, prințul Philip, va avea loc pe 17 aprilie. Ultimul drum al Ducelui de Edinburgh va fi asigurat de o versiune specială a modelului Land Rover Defender 130, numită Gun Bus.

Conform Birmingham Live, chiar el a fost direct implicat în dezvoltarea sa.

Defender Gun Bus a fost dezvoltat de Land Rover pe baza unei versiuni extinse de șasiu pentru utilizare în armata britanică și are o multe de opțiuni de utilizare. Încă în 2016 reprezentanții companiei au purtat o lungă conversație cu prințul Philip, discutând detalii despre o maşină specială pentru familia regală. Compania Foley Specialist Vehicles, care a construit-o aproape manual, a fost direct implicată în fabricare.

The Drive scrie că au fost asamblate doar două exemplare ale Defender Gun Bus într-o echipare specială, una dintre ele fiind de rezervă în caz că alta se strică sau suferă un accident rutier. Prințul Philip a folosit mașina pentru a se deplasa pe teritoriul proprietății sale după ce a fost implicat într-un accident rutier în 2019 şi a refuzat să mai conducă pe drumurile publice.

Iar colegii de la Autoevolution notează că prințul Philip, odată în glumă a descris modul în care ar trebui să fie organizată înmormântarea lui: “Doar băgaţi-mă în spatele unui Land Rover și duceţi-mă la Windsor!” Coincidență sau nu, însă chiar astfel se va întâmpla.

Prințul Philip, ducele de Edinburgh, a încetat din viață în ziua de 9 aprilie 2021, cu doar două luni înainte de împlinirea a 100 de ani. Trupul său nu va fi expus, nu va exista o procesiune, publicul nu va avea acces, iar funeraliile vor avea loc exclusiv în perimetrul Palatului Windsor în cercul celor mai apropiaţi oameni (până la 30 de persoane). Planurile au fost aprobare de regină.

Cmentariile sunt închise