(foto) Audi prezintă un nou look sport pentru gamele sale de automobile A1, A4, A5, Q7 și Q8
Audi introduce în vânzare pachete atractive de dotări pentru Audi A1 și pachete de design dinamic pentru Audi A4 și A5. Noi sunt și modelele de ediție specială din gamele Audi Q7 și Q8, toate pentru noul an de fabricație 2022 care se apropie.
În completarea liniei de echipare “S line competition”, Audi a crescut, de asemenea, puterea modelului Audi A1 Sportback 40 TFSI, de la 200 la 207 CP.
Noutățile pentru modelele A1:
- De la lansarea sa pe piață din 2010, Audi A1 Sportback s-a impus nu doar pentru condusul în oraș, ci și pentru călătoriile la drum lung. Faptul că cel mai compact model Audi se bucură de o apreciere largă, a fost demonstrat și de cel mai nou premiu obținut, Auto Trophy 2020, la categoria “Automobile de oraș”, prin votul cititorilor revistei auto germane “Auto Zeitung”.
- Cea mai puternică variantă a modelului 2022, și anume Audi A1 Sportback 40 TFSI generează 207 CP și un cuplu de 320 Nm, ca urmare a celor mai noi ajustări pentru respectarea normei actual de poluare, beneficiind astfel de un plus de putere de 7 CP.
- Alături de creșterea de putere, Audi oferă pentru cel mai sportiv model compact al său și pachetul de dotare “S line competition” și cusături decorative roșii, subliniind astfel la exterior și la interior caracterul automobilului, cu detalii subtile, dar elocvente.
- Pachetul “S line competition” poate fi acum comandat pentru Audi A1 Sportback 40 TFSI, precum și pentru 35 TFSI și 30 TFSI.
- Pachetul include, printre altele, oglinzi exterioare cu finisaj Gri Platinum și, de asemenea, sigla Audi laminată în Gri Platinum, în combinație cu vopseaua exterioară opțională Albastru Ascari. Plafonul contrastant finisat în Negru Mythos este combinat cu pragurile laterale și grila Singleframe finisate în negru mat, la care se adaugă și rama negru gloss a grilei radiatorului și finisaje negre pentru sigla mărcii din fața și din spatele automobilului, precum și pentru alte embleme aplicate pe caroserie.
- În combinație cu farurile cu LED cu carcasele închise la culoare și cu blocurile optice spate cu LED, toate aceste detalii se potrivesc perfect cu vopseaua Albastru Ascari a caroseriei. Această nuanță este disponibilă exclusiv pentru Audi A1 Sportback 40 TFSI cu pachet de dotări “S line competition”.
- Atrag atenție în mode special blade-ul spoilerului frontal, ce este finisat în Gri Platinum, la fel ca oglinzile exterioare și sigla Audi laminată de deasupra pragurilor laterale, împreună cu culoarea exterioară Albastru Ascari metalizat. Eleronul S line cu finisaj Negru Mythos și detaliul Gri Platinum de la difuzor completează opțiunile cromatice oferite exclusiv pentru noua line de echipare “S line competition”.
- Fanii modelului A1 pot, de asemenea, opta pentru jantele de 18 inci ce accentuează și mai mult look-ul sportiv al modelului.
- Audi Sport GmbH pune, de asemenea, la dispoziție cusături decorative roșii împreună cu S line interior pentru toate modelele A1. Accentele roșii de la interior au menirea de a sublinia caracterul sportiv al compactei A1. Pentru scaunele sport din față, clienții pot alege între o combinație de material textil și piele ecologică mono.pur sau Alcantara și piele ecologică mono.pur. Ambele opțiuni sunt rafinate cu cusături decorative roșii.
- Covorașele, levierul frânei de mână, schimbătorul de viteze și volanul sunt, de asemenea, decorate cu cusături roșii. Cotiera centrală și cotierele de pe portiere pot fi, de asemenea, comandate opțional cu cusături decorative roșii. Interiorul sportiv este completat perfect de trapa neagră.
Audi A1 Sportback S line competition este deja disponibil pentru comandă în Germania, livrările urmând să înceapă din august. Prețul de start este de 27.470 euro.
Noutățile pentru modelele A4 și A5:
- Audi A4 și A5 intră în noul an de fabricație de serie cu două noi pachete de design: “S line competition” și “S line competition plus”. Aceste pachete cuprind dotări atractive, ce evidențiază și mai mult caracterul sportiv al acestor modele.
- Pachetul de design “S line competition” pentru Audi A4 include pachetul S line exterior, precum și pachetul adițional de design negru. Aici sunt cuprinse finisaje negre pentru grila radiatorului, pentru blade, bandoul pentru protejarea împotriva loviturilor de piatră, eleronul S4 și inelele Audi ale siglei de pe grila Singleframe a radiatorului. Jantele din aliaj de 19 inci conferă pachetului chiar și mai mult dinamism.
- Pachetul “S line competition plus” de la Audi A4 oferă faruri LED, pachetul de iluminare ambientală, oglinzi exterioare cu carcasele negre și praguri iluminate la portierele frontale, cu inserții de aluminiu. De asemenea, toate motorizările începând de la 204 CP dispun și de etriere roșii.
- În noul an de fabricație de serie, clienții pot, de asemenea, comanda ambele versiuni ale modelului Audi A4 limuzină cu plafonul Negru Brilliant. Gama de culori pentru exterior include nuanțele Gri Terra, Gri Quantum, Gri Daytona, Roșu Tango, Alb Glacier, Albastru Navarra, Albastru Turbo și Negru Mythos. Iar culoarea uni Alb Ibis este disponibilă și cu oglinzi exterioare Negru Brilliant.
- La fel ca cei care comandă un Audi A4, și cei care optează pentru un Audi A5 pot alege între pachetele de echipare “S line competition” și “S line competition plus”. Designul exterior al modelului Audi A5 echipat cu “S line competition” cu jante de 20 de inci pornește de la pachetul S line exterior, la care adaugă dotări adiționale finisate în negru, ca de pildă eleronul și grila radiatorului.
- Cu “S line competition plus”, Audi A5 oferă farurile Matrix LED, oglinzi exterioare cu carcase negre, etriere roșii pentru motorizările începând de la 204 CP, precum și pachetul de iluminare ambientală, toate având menirea de a accentua look-ul dinamic al automobilului. Opțiunile pentru culoarea exteriorului sunt Verde Distrikt, Gri Quantum, Gei Daytona, Roșu Tango, Alb Glacier, Albastru Navarra, Albastru Turbo și Negru Mythos. Audi A5 Coupe este disponibil, de asemenea, cu plafon finisat în Negru Brilliant.
Modelele Audi A4 și Audi A5 cu “S line competition” and “S line competition plus” sunt deja disponibile de comandat în Germania, cu livrări din luna iulie. Prețurile de start pentru modelele A4 (conform pachetelor) este de 38.250 și 45.400 de euro respectiv. Pentru A5 este de 43.200 și 49.600 de euro respectiv.
Noutățile pentru modelele Q7 și Q8:
- În segmentul SUV-urilor, Audi intră în anul de fabricație de serie 2022 cu modelele ediție specială Audi Q7 și Q8 competition plus! Cei mai mari membri ai familiei Q își accentuează și mai mult alura atractivă cu dotările opționale pentru exterior și interior.
- Pachetul de design Negru Plus contribuie la evidențierea și mai accentuată a pachetului S line exterior, ce creează un look deosebit de dinamic, atât pentru Audi Q7, cât și pentru Q8. Grila Singleframe neagră a radiatorului (grilă și ramă), precum și emblema Audi neagră și alte detalii de design adiționale negre din față, asigură un design de ansamblu ce diferențiază în mod vădit modele ediție specială, pentru ambele game.
- Noul pachet cu detalii de carbon ce este deja disponibil ca dotare opțională pentru Audi Q7 include carcase cu finisaj de carbon pentru oglinzile exterioare și pentru inserțiile de pe portiere, accentuând caracterul sportiv al celor două modele ediție specială. Pentru Audi Q8, masca grilei Singleframe este, de asemenea, finisată în negru gloss.
- Ambele variante sunt livrate cu jante din aluminiu de 21 de inci. Audi Q7 poate fi comandat cu jante opționale de 22 de inci, iar Q8 chiar cu jante de 23 de inci.
- Cu noul pachet de design sport “S line competition plus”, Audi Q7 are elemente decorative negre, iar Audi Q8 dispune de finisaj de carbon pentru bara de protecție. Ambele modele ediție specială sunt echipate cu etriere roșii și își întâmpină pasagerii cu proiecția LED ce desenează sigla S.
- Interiorul modelelor ediție specială Audi Q7 și Q8 este marcat de tonurile închise, precum și de accentele specifice de culoare, precum cusăturile decorative roșii opționale de pe scaune și volan și inserțiile decorative de carbon ce sunt cunoscute deja de la modelele S. Iar inserția de carbon de pe schimbătorul de viteze completează perfect interiorul.
Modelele vor fi disponibile de comandat în Germania din luna iunie, cu livrări care vor începe către sfârșitul verii. Pentru Q7 competition plus prețul de start este de 78.170 de euro, iar pentru un Q8 competition plus de 84.500 de euro.
Cmentariile sunt închise