(video) Paris 2026: AITO se lansează oficial pe piața din Europa în toamna anului viitor

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV!

La Salonul Auto de la Paris, marca de vehicule electrice inteligente de lux AITO, aparținând grupului SERES, a făcut un anunț strategic decisiv: intrarea oficială pe piața europeană este programată pentru toamna anului 2027! Cu o filosofie definită sub sloganul „Inteligența Redefinește Luxul”, constructorul a expus în cadrul salonului modelele AITO 9, AITO 8, AITO 7 și AITO 6, marcând a treia prezență consecutivă la marile saloane auto de pe continentul european.

Anunțul din capitala Franței încununează o expansiune internațională accelerată și o evoluție tehnică și comercială remarcabilă, susținută de vânzări record, parteneriate strategice de anvergură și o infrastructură industrială de nivel mondial.

Amintim că AITO (Adding Intelligence to Auto) este o marcă de automobile lansată în decembrie 2021 și este prima din cadrul alianței Harmony Intelligent Mobility Alliance (HIMA) a Huawei, în care gigantul tehnologic conduce procesul de proiectare și dezvoltare a produselor + furnizează componente cheie, precum grupul motopropulsor, soluții ADAS și software-ul vehiculului, pentru a oferi un proiect complet pe care SERES să îl poată fabrica.

Expediția eurasiatică și „pipăirea” pieței europene în anii precedenți

Pregătirea pătrunderii pe piețele globale a început prin teste de rezistență extremă în condiții reale. În toamna anului 2024, un convoi format din modelele AITO 9, AITO 7 și AITO 5 a completat expediția „Eurasian Tour with AITO”. Vehiculele au parcurs aproximativ 15.000 de kilometri de la uzina din Chongqing până la Paris, traversând 12 țări timp de 38 de zile și înfruntând mare altitudine, deșerturi aride și regiuni cu infrastructură limitată de reîncărcare, înainte de a ajunge pe 14 octombrie 2024 la a 90-a ediție a Salonului Auto de la Paris.

Sistemele inteligente de asistență la condus au gestionat 8800 km din totalul celor 15.000 km ai traseului, reducând oboseala șoferilor, în timp ce sistemul de parcare autonomă și parcarea de la distanță (AVP) au demonstrat manevrarea automată în spații înguste. Tehnologia de extindere a autonomiei (Range-Extender) a eliminat anxietatea de încărcare, oferind dinamică electrică, eficiență termică de 45% și o rată de conversie combustibil-energie electrică de 3.65 kWh/L. Performanța livrată a fost echivalentă unui motor termic de 3.0 litri V6 turbo, dar cu un consum redus la jumătate. Siguranța pe traseu a fost garantată de o structură rezistentă, izolație termică a bateriei în 5 straturi și 20 de funcții de siguranță activă.

AITO 9 (numit M9 acasă) a înregistrat peste 140.000 de comenzi cumulate și 100.000 de livrări în primele 9 luni de la lansare, devenind cel mai vândut model din China în segmentul de peste 60.000 de euro. Modelul AITO 7 (M7) s-a remarcat prin scaunele cu Zero Gravity, funcții de masaj față/spate, caroserie din oțel termoformat de înaltă rezistență, opt airbaguri standard și baterie izolată termic în 5 straturi de nivel aviatic. Iar sUV-ul sportiv AITO 5 (M5) a impresionat în Europa de Est prin șasiul din aliaj integral de aluminiu cu suspensie frontală cu dublu braț și spate independentă multi-link, accelerație de la 0 la 100 km/h în sub 5 secunde, parcare automată, parcare de la distanță și marșarier ghidat.

Expansiunea europeană a continuat pe 8 septembrie 2025 la IAA Mobility din München, unde AITO a prezentat în premieră mondială variantele globale destinate pieței din Orientul Mijlociu (cu habitaclu inteligent trilingv: chineză, engleză, arabă) pentru AITO 9, AITO 7 și AITO 5, precum și generația a 5-a a sistemului SERES Super Range-Extender. Această tehnologie, bazată pe arhitectura integrată C2E (Saiyi) și controlul inteligent RoboREX, reduce consumul de combustibil cu 15%, percepția zgomotului cu 90% și înregistrează o eficiență termică maximă de 44.8%.

Divizia SERES Power a prezentat totodată sisteme de propulsie electrică distribuită cu două, trei și patru electromotoare, acoperind clasele de mașini de la A la D. SERES Power a obținut în 2024 venituri de 9.2 miliarde yuani (+132%), livrând peste 600.000 de grupuri motopropulsoare și peste 900.000 de motoare și sisteme de control electronic.

Inovația tehnică, siguranța ca lux suprem și expansiunea comercială

La Auto Shanghai din aprilie 2025, SERES a lansat ecosistemul Intelligent Safety, definind siguranța drept cel mai mare lux prin patru piloni: protecția vieții, protecția caroseriei, îngrijirea sănătății și protecția confidențialității. Arhitectura la 720° include cea mai mare structură spate turnată integral din aluminiu din lume (prezentă pe AITO 9), dar și o versiune din magneziu dezvoltată pentru producția de serie.

Pachetul include monitorizarea bateriei din cloud 24/7, prevenirea coliziunilor frontale, laterale și spate, cabină ecologică pentru cele cinci simțuri și securitate cibernetică pe mai multe niveluri (cloud, transmisie, vehicul, cip). În procesul de cercetare și dezvoltare, marca a acumulat peste 11 milioane de kilometri de teste în mai mult de 1300 de scenarii.

Ecosistemul de fabricație este susținut de uzina SERES Super Factory, echipată cu peste 3000 de roboți colaborativi, automatizare de 100% în procesele cheie (sudură sau strângerea șuruburilor de la șasiu), inspecție de calitate prin AI și o presă gigant de turnare integrată de 9800 de tone.

Până în mai 2025, marca atinsese peste 600.000 de utilizatori, iar modelul AITO 9 a deținut titlul de cel mai vândut model din China în segmentul de peste 500.000 yuani timp de 15 luni consecutive (ajungând la 17 luni în august 2025 cu peste 230.000 unități vândute și 21 de luni consecutive în februarie 2026). În iulie 2025, grupul SERES a urcat 235 de poziții în clasamentul Fortune China 500 (locul 169) și tot în iulie livrările au depășit 700.000 de unități.

În clasamentul Brand Finance’s Automobiles 100 2026, AITO a fost desemnată „marca auto chineză de lux numărul 1 după valoare” și este singura marcă auto din China inclusă în „Top 10 mărci auto de lux la nivel global”.

Consolidarea în Orientul Mijlociu și noul acord de cinci ani Huawei-SERES

Înainte de debutul european, AITO și-a structurat expansiunea globală prin crearea SERES Overseas Academy la Chongqing pe 29 mai 2025 și prin deschiderea unei filiale în Emiratele Arabe Unite, având un depozit central la Dubai pentru livrări săptămânale de piese. Până în primăvara anului 2025, rețeaua s-a extins prin parteneriate în Emirate, Bahrain, Azerbaidjan, Armenia și Mongolia.

Pe 6 februarie 2026, AITO a semnat la Chongqing un parteneriat strategic de distribuție cu Performance Plus Motors, o subsidiară a Abu Dhabi Motors (ADM) – grup de lux cu o experiență de 40 de ani. Acordul acoperă vânzările, livrările și serviciile post-vânzare pentru modelele AITO în Emirate. Până în acel moment, AITO devenise marca de vehicule noi electrice care a atins cel mai rapid pragul de 1.000.000 de unități produse, în doar 46 de luni.

Un alt pilon esențial al dezvoltării mărcii a fost bifat chiar de curând la Shenzhen, unde Huawei și SERES au semnat un nou acord strategic de colaborare pentru o perioadă de cinci ani pentru afacerea AITO. La ceremonie au participat Yu Chengdong (Director Executiv Huawei) și Zhang Xinghai (Fondator și Președinte SERES Group). Parteneriatul prevede crearea unei echipe dedicate exclusive pentru AITO, operarea de magazine exclusive și consolidarea poziției de marcă chineză de lux inteligent, baza de utilizatori depășind în prezent 1.2 milioane de clienți.

Pregătirile specifice pentru lansarea pe piața europeană

Apropierea de piața europeană se bazează pe o pregătire meticuloasă în ceea ce privește omologarea și adaptarea la cerințele locale. Procesul de dezvoltare are ca pilon fundamental obținerea omologării de tip pentru întregul vehicul în Uniunea Europeană (EU WVTA) și atingerea calificativului maxim de 5 stele la testele de siguranță Euro NCAP, sub noile standarde introduse din 2026.

Vehiculele au la bază platforma tehnică SERES MF, singura din industrie compatibilă cu trei sisteme de propulsie: Super Range-Extended, Pur Electric și Ultra Hybrid. Platforma integrează grupul motopropulsor, șasiul, centrala inteligentă, cabină-ADAS și serviciile inteligente, fiind susținută de creierul industrial („Industrial Brain”) al uzinei.

Adaptarea pentru Europa mai include, printre altele: optimizarea comportamentului dinamic pentru condițiile de drum de pe continent, ajustarea preferințelor de condus și calibrarea sistemelor de asistență și de parcare la scenariile de trafic locale.

De asemenea, marca dezvoltă o rețea locală integrată care va cuprinde diagnoză inteligentă, servicii de mobilitate, furnizare locală de piese de schimb și echipe dedicate de asistență pentru clienți.

Până în prezent, mașinile AITO au acumulat peste 40 de miliarde de kilometri parcurși de utilizatori, dintre care peste 10.6 miliarde cu ajutorul sistemelor inteligente de asistență.

Cmentariile sunt închise