(video) Detalii despre noul Genesis G80 Sport. Este de fapt un pachet de dotări opţionale

Marca Genesis a dezvăluit astăzi că noul G80 Sport, anunţat la început de iulie, va exista în calitate de pachet sportiv care va fi oferit ca opţiune pentru modelul standard G80! Astfel spus, maşina nu va purta un caracter mai individual, aşa cum a fost în cazul generaţiei precedente care putea fi dotată doar cu motorul de top.

https://www.youtube.com/watch?v=gdw8SJxjYiw
https://www.youtube.com/watch?v=CKvl-cPTjrY

Caracteristici cheie:

  • Pachetul G80 Sport poate fi selectat în combinaţie cu toate motoarele disponibile pentru G80: benzinarul turbo de 2.5 litri, dieselul de 2.2 litri şi benzinarul V6 twin-turbo de 3.5 litri! În cazul în care se alege cel mai potent propulsor, se propune separat şi un pachet Dynamic cu specificații de performanță sportivă.
  • Pachetul G80 Sport adaugă pe maşină un kit de caroserie mai aerodinamic, orientat spre sportivitate. Originale îi sunt barele de protecţie (includ un splitter şi difuzor), jantele de 19 sau 20 de inci, alături de o nouă culoare exclusivă pentru caroserie – Cavendish Red (Cavendish este numele unei stațiuni de pe coasta de nord a insulei Prințului Edward, Canada, iar culoarea sa a fost inspirată de stâncile roșii situate acolo).
  • Printre alte caracteristici vizuale se numără: aplicaţii laterale, posterioare şi o grilă de radiator finisată în crom fumuriu cu finisaj lucios, rame negre în jurul farurilor, textură G-Matrix pentru jantele din aliaj, dar și două culori la alegere pentru etrierele de frână: negru și roșu.
  • Pentru interior au fost adăugate trei opțiuni exclusive de culoare, inclusiv negru monoton cu o alegere între cusături gri sau roșii, ori Sevilla red.
  • Totodată, specific şi exclusiv acestui pachet va fi volanul cu trei spiţe şi padele în spatele său, variantele de tapițerie matlasată pentru scaune şi aplicaţii decorative din aluminiu real, fibră de carbon sau o alternativă cu o textură specială, care îşi face debutul în cadrul acestui pachet.
  • Doar în cadrul pachetului opţional Dynamic, pentru cel mai puternic G80, se oferă sistemul de roţi directoare spate, un mod de conducere Sport+, un set de anvelope de vară de performanţă şi un sistem activ de izolare fonică. Cu ele apar şi noi setări pentru suspensie, direcţie şi frâne.
  • Sistemul de roţi directoare spate este aplicat pentru prima dată pe un automobil marca Genesis şi tehnologia din spatele său controlează activ unghiul optim de direcție a roților posterioare împreună cu direcția roților frontale, în funcție de situația de conducere a vehiculului. Până la 60 de km/h ele întorc în direcţie opusă celor din faţă.
  • Prin adăugarea modului Sport+, pornirea de pe loc şi comutarea treptelor cutiei de viteze se face mai rapid, în timp ce anvelopele de vară scurtează distanța de frânare și sporesc manevrabilitatea.
  • Cu Launch Control inclus, modelul de top poate face cu pachetul Dynamic 0-100 km/h în 4.9 secunde (-0.2 s).

În Coreea de Sud, preţurile de start a maşinilor cu pachetul G80 Sport inclus este de: 42.676 euro pentru maşina cu benzinar de 2.5 litri, 43.704 euro pentru cea cu motor diesel, 46.547 euro pentru maşina cu V6 twin-turbo de 3.5 litri şi 48.818 euro pentru cea cu V6 şi pachet Dynamic.

Cmentariile sunt închise