Care sunt prețurile anuale de mentenanță ale unei mașini de clasă medie la mâna a doua, cu 10 ani vechime
Articol de: MOGO Moldova
(P) – articol publicitar
Moldovenii preferă mașinile la mâna a doua – e un fapt împlinit și demonstrat de statistici! Majoritatea oamenilor procură automobile second-hand datorită prețului semnificativ mai mic decât cel al mașinilor noi, proaspăt ieșite din fabrică. Asta, pentru că diferența de preț dintre cele două opțiuni poate ajunge și la zeci de mii de euro.
Pe de altă parte, nu mai este un secret faptul că mașinile la mâna a doua necesită mai multă grijă și ajung la service mai des decât cele noi.
În acest context, am apelat la Veaceslav Luchianenco, directorul companiei de creditare auto, majoritar pentru mașini second-hand – Mogo, ca să ne consulte în legătură cu prețurile medii de mentenanță a unei mașini cu aproximativ 10 ani vechime.
Pentru precizie, vă prezentăm costurile de mentenanță pentru o anumită marcă şi model. Am ales una dintre cele mai populare mașini de pe piața locală second-hand – Toyota Prius, hibridul de generația a treia (produs între anii 2009-2015), cu o capacitate cilindrică de 1.8 litri.
Carburanții: Latura forte a acestei mașini este că veți avea cheltuieli reduse pentru combustibil – între 4 și 5 litri de benzină la 100 de kilometri parcurși. Dacă faceți anual 10-15 mii de kilometri, având prețul la benzină de aproape 21 de lei, atunci trebuie să țineți cont de faptul că într-un an veți toca în rezervor cel puțin 40.000 de lei. Aparent e mult, dar cu mult mai puțin în comparație cu ce ar trebui să alocăm pentru un benzinar clasic, aproape 80 de mii.
Uleiul: Și în cazul unei Toyota Prius cumpărate la mâna a doua, ca și în cazul majorității mașinilor, se recomandă schimbarea uleiului la fiecare 10.000 mii de kilometri parcurși. Asta ar însemna că, cel puțin o dată pe an vom trece pe la service, unde, pe lângă ulei, vom plăti și schimbul celorlalte filtre (de combustibil, de aer și de habitaclu). În total, va trebui să scoatem din buzunar aproximativ 1.000 de lei. Suma se dublează dacă ajungem să parcurgem 20.000 de mii de kilometri pe an.
Taxe și RCA: În mod normal, nu te poți deplasa fără un set de acte ce vin să confirme faptul că ai taxa de drum plătită, asigurarea obligatorie (RCA) și revizia tehnică. Pentru că Prius-ul nostru are o motorizare 1.8 litri, taxa de drum va constitui 1.080 de lei.
RCA e o chestie individuală. Dacă sunteți șofer începător, locuiți în Chișinău (risc mai mare de accidente) și ați mai avut ghinionul să fiți implicat într-un accident, atunci prețul asigurării va fi de două ori mai mare față de același RCA cumpărat de un șofer experimentat și disciplinat. Dacă ar fi să luăm un preț mediu, ar fi bine să puneți deoparte aproximativ 1.000 de lei.
Aici adăugăm și revizia tehnică – 150 de lei. Dar, să nu uităm că mergem la testare nu înainte de a ne convinge că avem în mașină trusă medicală cu termen de valabilitate în regulă, extinctor și triunghiul reflectorizant, lucruri foarte importante pentru situațiile imprevizibile și de urgență ce pot apărea la drum.
Ar mai fi cheltuieli și pentru roți, dar, întrucât nu e nevoie să cumpărăm anvelope în fiecare an, vom trage linia aici.
Mentenanța anuală pentru Toyota Prius, generația III:
- Benzină – 40.000 lei pentru 10.000 km
- Ulei, filtre – 1.000 lei pentru 10.000 km
- Taxa de drum, RCA, revizia tehnică – 2.200 lei
Astfel, în condițiile în care nu faceți în medie decât 20-30 de kilometri pe zi, Toyota Prius va genera în cel mai bun caz cheltuieli de peste 43.000 de lei.
Dacă se întâmplă să cumpărați mașina cu anvelope uzate, adăugați din start cel puțin 4.000-5.000 de lei. Iar dacă e să vorbim despre anvelope noi, pregătiți-vă să scoateți din buzunar în jur de 2.000 de lei pentru o singură unitate.
Evident, atunci când mașina are zece ani, apar și cheltuieli neprevăzute. În drum pot fi atâtea “surprize”, încât este imposibil de planificat un buget cu o marjă de eroare redusă.
P.
Cmentariile sunt închise