ASITO se retrage de pe piaţa companiilor de asigurări din Republica Moldova
ASITO, cea mai veche companie de asigurări și una dintre cele mai importante de pe piața din Moldova a depus la CNPF cererea privind retragerea licenței de activitate. Solicitarea este semnată de către Directorul General al companiei, Andrei Lupyri.
Potrivit declaraţiilor acestuia, citat de către informarket.md,„solicitarea este rezultatul atacurilor necontenite asupra companiei şi imposibilitatea gestionarii activelor sale, fapt care face nejustificată rămânerea companiei pe piaţă”, scrie xprimm.md, citat de UNIMEDIA.
Săptămâna trecută, cinci angajaţi ai ASITO au fost reţinuţi de către ofiţeri ai Centrului Naţional Anticorupţie din Moldova, suspectaţi de tentativa de infracţiune, delapidare şi spălare de bani în proporţii mari. De asemenea, în urma unei decizii a instanţei de judecată, Directorul Financiar Adjunct al ASITO, Ruslan DOBOŞ, a fost arestat preventiv pe un termen de 30 de zile, alături de un avocat al companiei. De asemenea, alţi trei suspecţi reţinuţi au obligaţia de a nu părăsi ţara.
Urmare a acestora, CNPF a decis blocarea conturilor curente ale ASITO, după ce în luna iulie 2015 a restricţionat şi extragerea disponibilităţilor băneşti din conturile de depozit ale asiguratorului, lăsând spre liberă gestionare conturile curente ale companiei, respectiv cele pentru a-şi onora obligaţiile faţă de asiguraţi.
Reprezentanţii ASITO au depus solicitarea de retragere a licenţei de activitate în baza Legii privind licenţierea activităţii de întreprinzător, că prevede la art. 21 faptul că “licenţa poate fi retrasă în baza cerererii titularului de licenţă privind retragerea acesteia”.
Însă, este puţin probabil că autoritatea de supraveghere să aprobe această solicitare, ţinând cont de faptul că managemetnul executiv al ASITO este practic suspendat (urmare a reţinerii acestora de către ofiţerii anticorupţie). De asemenea, nu a fost convocată o Adunare a Acţionarilor la ASITO pentru a aproba solicitarea de retragere a licenţei, aceasta fiind semnată de către Directorul General al companiei.
Referitor la măsurile ce urmează a fi aprobate de către CNPF, potrivit legislaţiei în vigoare (Legea cu privire la asigurări nr. 407 din 2006), art. 26, al. 4 stipulează faptul că “retragerea licenţei de activitate nu absolvă asiguratorul de supravegherea ulterioară de către autoritatea de supraveghere”.
O variantă posibilă în acest caz ar fi instituirea administrării speciale la ASITO de către autoritatea de supraveghere, o afirmaţie în acest sens fiind făcută de către Iurie FILIP, Vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al CNPF pentru portalul www.xprimm.md săptămâna trecută, care afirmă că “în condiţiile în care vom constata faptul că managementul executiv al asiguratorului este blocat – luăm în calcul instituirea procedurii de administrare specială la ASITO din partea CNPF, tocmai pentru a proteja interesele consumatorilor”.
În acelaşi timp, acesta a declarat că “ASITO dispune de resurse financiare suficiente pentru a-şi onora obligaţiile faţă de asiguraţii săi”.
Precizăm că ASITO este una dintre cele mai vechi companii de asigurare din Republica Moldova. În anul 2015, ASITO a coborât de pe poziţia secundă deţinută de peste zece ani până pe poziţia a 8-a în clasamentul companiilor din piaţă. Totodată, primele brute subcrise de asigurator au scăzut cu peste 65%, până la 65 milioane lei, în timp ce daunele plătite de asigurator s-au majorat cu 15%.
Activele companiei la finele anului 2015 au totalizat 432 milioane lei, dintre care active nete 77 milioane lei, în timp ce capitalul statutar achitat – 46 milioane lei, reiese din datele oficiale ale CNPF.
Cmentariile sunt închise