(video) Aşa ceva nu aţi mai văzut! Un Golf cu două motoare care face două burnout-uri înainte de start
Am ajuns să o vedem şi pe asta, un Golf GTI Mk4 cu motor VR6 Turbo în portbagaj! Dar staţi aşa că asta nu este tot: mai are unul sub capotă! Creaţia aparţine unui american şi o foloseşte pentru a concura în drag racing.
Maşina cu 1.600 de CP la activ poate parcurge 402 metri în vreo 9 secunde şi poate atinge peste 290 de km/h în 804 metri, în ambele cazuri cu presiune joasă!
Această performanță tehnico-dinamică pentru un automobil atât de vechi a putut fi obţinută prin montarea și corelarea a două motoare VR6 Turbo. Împreună, sunt mai puternice decât orice automobil din aceeași serie. Avantajul lor este că pot fi utilizate atât separat, cât și combinate pentru că au câte o cutie de viteze individuală! De asemenea, dacă unul iese din funcţiune, poate fi folosit doar celălalt.
De altfel, proprietarul super hatchback-ului menționează în filmuleţ că toate componentele sistemului de propulsie ale mașinii pot funcționa independent. La un moment dat, GTI se îndepărtează de un rival, într-o cursă, folosind doar motorul din față. Frânele la fel funcționează separat pe față și pe spate! Nebunie!
Vezi şi: (video) Record mondial de viteză pe o distanţă de o milă! Un Ford GT vechi poate bate noul Jesko
Vezi şi: (video) Un nou record mondial în drag racing: acceleraţie până la 418 km/h în 804 metri
Vezi şi: (video) Cel mai rapid Volkswagen cu o transmisie DSG este un Golf Mk2
Cmentariile sunt închise