O rețea de stații PECO limitează vânzările de combustibil. Maxim 1.000 lei pentru autoturisme și 100 litri pentru TIR-uri
O companie care comercializează combustibil în Republica Moldova a început să limiteze cantitatea produselor pe care le vine către clienţi în anumite stații.
În urmă cu câteva minute, am primit un apel la redacția AutoBlog.MD de la un urmăritor, care ne-a comunicat că una dintre stațiile de alimentare cu carburanţi, aflate în preajma frontierei cu România, de la Leușeni, vinde motorină în limita sumei de 1.000 lei pentru autoturisme și maximum 100 de litri pentru TIR-uri!
Ne-am gândit inițial că ar fi vorba de suprasolicitarea stației de la Leușeni, probabil din cauza fluxului enorm de automobile din zonă, însă am primit și alte informații care ne-au confirmat temerea: în aceeași rețea, din care face parte și stația cu pricina, se atestă un deficit de combustibil în mai multe puncte din țară!
Din alte surse, am primit informații că stocurile companiei vor fi suplinite până marți și lucrurile vor reveni la normal.
Cmentariile sunt închise