(video) Hennessey anunţă puterea motorului botezat “FURY”, cel care va sta pe noul Venom F5
(update 02.10.2019) După o vastă fază de inginerie și dezvoltare, echipa Hennessey a reuşit să atingă o nouă barieră, anunţând noi caracteristici ale celui mai puternic V8 pe care îl face. Noul hipercar Venom F5 va avea un motor care va produce un număr uluitor de 1.817 CP (sau 1.843 CP după unitatea de măsură utilizată cel mai frecvent în Europa), dar şi un cuplu maxim de 1.617 Nm!
Bazat pe arhitectura clasică americană V8/LS, motorul Hennessey V8 utilizează o combinație de componente high-tech şi cu o greutate redusă (arbore cotit, pistoane, biele și un bloc motor custom), toate combinate formând un volum de 6.6 litri! Agregatul este conectat la o pereche de turbo compresoare cu rulmenți cu precizie de rulare, care mai au şi nişte carcase ale compresoarelor din titan, imprimate 3D!
Astfel, propulsorul este capabil să producă peste 1.825 de CP la 8.000 de rpm, iar un cuplu de peste 1.356 de Nm este disponibil deja în intervalul 2.000-8.000 rpm!
Cel mai furios motor pe care l-a construit vreodată atelierul american, de aici şi botezat “FURY”, încorporează de asemenea un colector de admisie cu design unic. Acesta permite ca temperaturile de admisie a aerului care este emanat din turbine să fie foarte redus înainte ca aerul încărcat să intre în camera de ardere, ducând astfel la o mai mare densitate a aerului și la o eficiență sporită a puterii totale.
Cu o astfel de putere mare generată de motor şi o greutate totală de sub 1.360 de kg, noul Venom F5 va oferi cel mai bun raport putere/greutate de pe piaţă. Testele primului exemplar funcţional vor avea loc mai târziu în acest an.
(25.08.2018) Premieră la Pebble Beach: Hennessey a arătat motorul care va produce peste 1620 de CP pe noul Venom F5
Premieră specială la Pebble Beach. Companiile Shell și Pennzoil s-au alăturat echipei Hennessey Special Vehicles pentru a aduce hipercarul Hennessey Venom F5 la evenimentul The Quail, A Motorsports Gathering. Acolo a prezentat în premieră motorul maşinii şi detalii despre acesta, pentru prima dată din toamna anului trecut.
“Credem că detaliile motorului arătat la The Quail sunt de interes major pentru toți cei care au urmat progresul lui Venom F5. Cu un propulsor custom Twin Turbo V8 de 7.6 litri (anterior ni s-a spus despre unul de 7.4 litri), capabil să producă nu doar 1.600 de CP exact, ci puţin peste 1.622 CP la 7.200 rpm (presiune de supraalimentare de 24 psi) și cu Shell şi Pennzoil, alimentând și protejând această unitate, ne simțim încrezători în eforturile noastre de a stabili noi recorduri în 2019”, a spus John Hennessey la prezentare.
În plus față de numărul imens de cai putere produs, motorul hipercarului, care este un bloc prelucrat din aluminiu, cu nişte camere a cilindrilor din oțel, îl va împinge de pe loc prin intermediul unui cuplu maxim de 1.762 Nm, disponibili complet la 4.400 de rpm.
Vor mai contribui la acest proces un raport de compresie de 9.3:1, două turbo compresoare cu rulmenţi cu bile, antete turbo din oțel inoxidabil și un sistem de ungere cu un carter uscat.
De aproape cinci ani, Shell și Pennzoil au lucrat cu fondatorul si CEO-ul Hennessey, pentru a pune în mişcare și de a proteja maşinile sale “mâncătoare de asfalt”. Cu mai bine de doi ani în urmă, s-au alăturat din nou pentru a construi de comun un vehicul care este în ritmul de a re-scrie cărțile cu recorduri din industrie – Venom F5. Acest hipercar extrem a fost proiectat și construit cu scopul de a fi cea mai rapidă mașină de pe pământ.
“Relația noastră cu John şi echipa Hennessey Special Vehicles este reciproc avantajoasă. Produsele noastre sunt testate la limitele de performanță ale noului motor conceput special pentru Venom F5 și îi vor ajuta pe cei de la Hennessey să doboare mai multe recorduri. Acest testament de performanță extremă permite Shell să progreseze propriile noastre inovații, pe măsură ce susținem acest hipercar în trecerea la un nivel superior”, a declarat Carlos Maurer, președintele Shell Lubricants Americas.
Designul și șasiul unic al lui Venom F5 va ajuta, de asemenea, la obținerea unei performanțe și mai mari, printr-o aerodinamică și tehnologie îmbunătățită. Hennessey se va baza pe uleiul de motor Pennzoil Platinum 10W-60 Full Sintetic și pe benzina Premium Shell V-Power® NiTRO + pentru a proteja și alimenta Venom F5 după ce va trece orice linie de finiş.
Amintim că noul Hennessey Venom F5 va fi capabil să atingă o viteză maximă de peste 480 de km/h!
Din cele 24 de vehicule care vor fi construite, 15 au fost deja comandate! Primele maşini vor ajunge la proprietari de la începutul lui 2019.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise