(foto) Mansory anunţă un program de tuning pentru modelele Ferrari Monza SP

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

La aproape doi ani după ce germanii de la Novitec au anunţat primul program de tuning pentru modelele speciale Ferrari Monza SP, iată că şi cei de la Mansory au pregătit unul. Dar spre deosebire de primul oferă mai multă personalizare.

În plus, de acum înainte, prin acest proiect Mansory anunţă că oferă personalizări complete ale tuturor vehiculelor high-end din producția de serie mică și specială pentru clientela sa, la cerere individuală. Această strategie de individualizare, numită MANSORY Bespoke, este complet independentă de portofoliul de produse existent și extins. Iar în cazul unei solicitări corespunzătoare se poate extinde chiar și la clasicul “One-of-One” și, prin urmare, poate fi implementată cea mai înaltă formă posibilă de individualizare – unică în lume.

Exemplarul din imagini este realizat la comanda posesorului prin programul Mansory Bespoke.

La exterior, vehiculul impresionează printr-o buză frontală nou proiectată, mai puternic conturată, alături de praguri laterale şi un difuzor posterior nou. Toate aceste componente ale corpului sunt realizate din carbon vizibil.

Banda dublă de pe capotă și acel cadru aerodinamic al “parbrizului” au fost finisate în negru la cererea clientului și oferă mașinii un aspect independent datorită distincției puternice față de culoarea principală Rosso Corsa și asimetriei rezultate. Culoarea roşie este folosită și pe marginile părților din carbon, accentuându-le subtil, dar eficient.

Motorul V12 standard de 6.5 litri a primit un upgrade de performanță prin optimizarea unităţii electronice de control, o modificare a sistemului de admisie a aerului și un nou sistem de evacuare a gazelor de eşapament. Produce acum 830 CP și 740 Nm în locul celor 810 şi 718 Nm stoc. Un detaliu aparte al sistemului de evacuare prezintă terminaţiile vopsite în culoare roşie.

Automobilul mai dispune de suspensie modificată şi noi jante forjate YT.5 Air, realizată dintr-o singură bucată de aliaj, nou proiectate și ultra-ușoare, cu dimensiuni de 9.5×21 și 12×22 inchi, sunt îmbrăcate în anvelope de înaltă performanță de mărimi 275/30 ZR21 (VA) și 335/25 ZR22 (HA).

Interiorul mașinii preia ideea de asimetrie și o continuă. Scaunul șoferului este, prin urmare, finisat în piele neagră, iar cel al pasagerului din dreapta este tapiţat cu piele roşie. Cusăturile contrastante sunt galbene.

Cât costă o astfel de personalizare nu se anunţă public nici sub forma unei cifre aproximative.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise