Cyberpunk-ul din epoca lui Brejnev. Cum primul hacker din URSS a spart constructorul AvtoVAZ

Anul 1982, Uniunea Sovietică, AvtoVAZ. Producţia de maşini este în plină desfășurare şi la un moment dat, brusc, banda rulantă principală de pe linia de asamblare îşi pierde controlul. Uzina este închisă, KGB-ul sosește, ancheta începe.

Mai târziu, se pare că sistemul a fost spart. Un absolvent al Facultăţii de mecanică și matematică a Universității de Stat din Moscova a mărturisit despre infracţiunea realizată, iar descendenţii l-au supranumit ulterior „primul hacker din URSS”. Iată cum s-a întâmplat totul.

Robotul ne ajută să construim şi să existăm

„Tehnologii superioare într-un nivel de trai scăzut” – la sugestia redactorului şi sciitorului american Gardner Raymond Dozois, această frază a devenit sloganul fenomenului cyberpunk. Un gen, unde eroul luptă împotriva unor corporații puternice, folosind nu forța mușchilor, ci limbajul maşină.

Se pare, ce are URSS cu asta? Nu vă grăbiți la concluzii. Dacă un cetățean sovietic obișnuit nu a văzut un computer în ochi toată viaţa lui, atunci în uzine, calculatoarele erau folosite în mod activ pentru a controla transportoarele, manipulatorii, logistica și altele asemenea. Credeați că toată tehnica produsă în Uniunea Sovietică a fost realizată cu ciocanul şi cu expresii indecente?

Încă din 1971, sub conducerea lui Peotr Nikolaevici Belianin, a început producția de roboți industriali autohtoni. Primul test a arătat că un astfel de dispozitiv economisește 8-12 mii de ruble pe an și, în același timp, crește productivitatea muncii. Prin urmare, până la începutul anilor ’80, au fost construite aproape 28.000 de linii de producţie automatizate. Miniștrii de atunci au început să vorbească despre întreprinderi complet robotizate, cu implicarea minimă a oamenilor vii.

Cel mai mult s-a apropiat de acest ideal futurist uzina auto din Toliatti, acolo unde au fost lansate 300 de linii de echipare, dotate cu tehnologii de ultimă oră.

Evident, toate aceste maşinării erau controlate prin calculatoare. Maşinile electronice de calcul îi ajutau pe angajaţi cu planificarea calendaristică, logistica pieselor și materialelor, contabilitate și salarizare. Toate se bazau pe scheme ale aparatelor autohtone din seria ES şi cele germane „Robotron”, pe „umerii” cărora a stat întreprinderea practic toată viaţa.

Prin urmare, au fost necesari nu numai muncitori gata de a strânge șuruburi în două schimburi, dar și de matematicieni sau programatori. Statutul acestor posturi vacante a fost ridicat – la urma urmei, era cea mai mare uzină din țară, unde chiar și angajații obișnuiți primeau câte 300 de ruble, deși salariul mediu în URSS a fost de jumătate din această sumă. De asemenea, de oportunitatea primirii de automobile Jiguli fără rând nimeni nu refuza.

Vezi şi: (video) Fantastic! Un moldovean deţine un VAZ-2103 pe care l-a găsit stând neatins 41 de ani

Totuşi, unui programator îi erau promise pe lângă un salariu mare şi nişte „binecuvântări” fabuloase: o casă în afara oraşului, premii de la stat și călătorii în străinătate pentru schimb de experiență. Chiar şi conducerea întreprinderii nu stătea „în capul” unor astfel de oameni.

Chiar și acum, în prezent, managerii de top a unor concerne industriale mari nu înțeleg prea mult în programare, dar la începutul anilor ’80, părea să fie o „abracadabra” pe care şefii preferau să o încredinţeze băieţilor deştepţi. Eroul acestui articol este Murat Kamuhametovici Urtembaev, un absolvent ambițios al Universității de Stat din Moscova.

Cum să spargi AvtoVAZ

Angajându-se la uzina din Toliatti, Urtembaev credea că acele cunoştinţe pe care le-a primit și mintea sa i-ar deschide toate ușile. Se părea că onoarea și o viață frumoasă erau foarte apropiate, doar o mână trebuia să întindă. Dar sub conducerea lui Iurii Perevalov, toți angajații aveau un intelect extraordinar și chiar aveau experiență în producție, spre deosebire de Murat care era un visător.

A trebuit să înceapă de la postul de specialist tehnic, având obligaţia să îndeplinească ordinele a trei șefi și să asculte sfatul colegilor mai cu experienţă. În timp, nu i-a ieşit nimic cu finanţele: matematicianul nu a obținut niciodată tot ce voia de la viață. A ajuns la lucruri destul de ofensatoare.

„Apropo, de salariul lui Murat. În iunie 1982 mi s-a adăugat 60 de ruble în buget, bani pe care trebuia să-i împart specialiştilor din departamentul meu. Am decis: nimic pentru mine, dar pentru restul câte 10 ruble. La toţi egal. De asemenea, i-am explicat lui Murat că nu-i pot da 20 de ruble promise de Perevalov (știam despre asta numai din cuvintele lui Murat), pentru că atunci cineva din camarazii săi nu ar fi primit bani. Toți au fost nişte experți buni, dar erau recompensați cu puţini bani, practic cu nimic. Pentru a identifica şi pentru a evidenţia pe cineva în particular, nu am putut face asta: „Du-te, Murat, la Iurii Nikolaevici și cere-ţi separat o mărire de salariu”, a povestit Vladimir Zavolkovskii, fostul şef al lui Urtembaev.

Cum să-i explice soției și copiilor că nu vor putea vedea nu numai bunuri din străinătate, ci și condiții de viață confortabile? Cu toate acestea, Murat nu a rămas disperat – a studiat sistemul din interior pentru a înțelege principiile primirii primelor și avansării în carieră.

„Să presupunem că există o problemă pe linia automată, inginerii raportează despre starea echipamentului şi atunci programatorii se ocupă de caz, descoperind cauza erorii pe computer. Până la urmă se pare că eroarea se ascundea în cod. Un specialist o îndepărtează ca un erou, meritând astfel o recompensă și onoare”. Analizând o astfel de situaţie, Urtembaev şi-a pus o întrebare logică: dar dacă aceste erori sunt făcute să apară în mod intenţionat?

Chiar atunci Murat şi-a copt un plan. De a scri un program malware cu o lansare întârziată, de a merge în concediu, de a se întoarce înapoi în momentul în care tot procesul de lucru automatizat pe linia de producţie o va lua razna şi să repare imediat totul. De asemenea, să-i mai lase pe colegii săi să se chinuie o oră sau două în găsirea unei soluţii, după care să spună „Oh, voi, geniilor, uitați-vă cum ar trebui să fie!” şi instantaneu să rezolve sarcina cea mai complicată. Rezultatul – premiul este oferit! Și poate o crește în funcţie. Nimeni nici nu va suspecta că „dăunătorul” este un bărbat care tocmai s-a întors de la odihnă.

Adăugarea unei erori în algoritmii de lucru nu era ceva complicat: tehnicienii descărcau în mod regulat actualizări în calculatorul liniei principale de producţie folosind legendarele dischete şi nimeni niciodată nu făcea un raport sau vreo statistică pe seama acestui lucru. Dacă tot actualizează, înseamnă că aşa trebuie să fie, noii algoritmi au fost deja testaţi și s-a asigurat că seria de comenzi sunt executate în mod clar.

Deci, Urtembaev a pregătit în prealabil software-ul necesar pe computerul său de lucru. Cu toate acestea, ideea sa genială nu a devenit realitate aşa cum şi-a dorit. După cum a fost planificat, matematicianul a plasat o bombă logică și a plecat în vacanță liniştit, însă „deflagraţia” acesteia s-a produs cu două zile înainte de data programată. În timp ce vinovatul avariei se bucura de priveliștile din patria sa, Kazahstan, haosul s-a instalat la AvtoVAZ.

Linia de producţie transportoare părea că a „înnebunit”, amestecând piesele astfel, încât asamblarea de mașini devenea imposibilă. Toate echipamentele electrice au fost oprite, muncitorilor din primul schimb le-a fost permis să meargă acasă, iar un grup de lucru format a început să „fiarbă” în timp ce verifica datele. KGB-ul a sosit la uzină, uitându-se la problemă din punctul lor tradiţional de vedere: fie este o trădare de stat, fie este un defect intenționat al echipamentului importat, care nu a fost observat de inginerii sovietici.

Însă roboții înșiși erau pe deplin funcționali. A rămas deci o singură versiune – o eroare în cod. Repornirea sistemului a dat doar un rezultat temporar. Apoi, programatorul Vladimir Ponimanskii a descoperit un contor suspect și a făcut rapid o „cârjă” care nu a permis resetarea ciclului, datorită căreia toate activităţile din al doilea schimb s-au desfăşurat în mod obișnuit.

Au fost necesare trei zile pentru a remedia eroarea din sistem. Acest saboraj a bătut şi asupra buzunarului: conform diferitelor estimări, intervenția lui Murat a costat uzina pierderi de până la un milion de ruble. O astfel de cifră este menţionată de către autorii monografiei „Investigarea crimelor informatice în țările CSI”.

Trezeşte-te, Neo, vine judecata

Nu este surprinzător faptul că atunci când Urtembaev a revenit din vacanță s-a îngrozit. El și-a dat seama ce făcuse și a încercat să-și țină gura închisă. Cu toate acestea a fost deconspirat până la urmă. În cartea lui Alexander Stepanov, „Cazul. Oameni. Metamorfoza” există o povestire a lui Valerii Kabanov, un angajat al AvtoVAZ din acei ani. Potrivit lui, experții au studiat mai întâi sistemul de cod pentru o lungă perioadă de timp și nu au văzut nimic suspect acolo. Dar într-un anumit moment, ei au dat peste un fragment din programul făcut de Murat.

„Au existat comenzi ciudate: adăugare logică, multiplicare, nume de patru octeți precum PETIA&VITIA*MASHA/KOLIA. Și alte chestii de genul ăsta. Şi care a fost concluzia din asta? Grigorie (un alt programator) nu s-a lenevit și, în loc de aceste cuvinte, a pus reprezentarea lor binară și a efectuat manual toate aceste 20 de operaţiuni..

Drept rezultat am obținut operațiunea pe care o căutam – scăderea din contor. De aici şi întrebarea: cum să înțelegem dacă Urtembaev a făcut acest lucru intenționat? Am găsit o compilație veche, în care exista doar o comandă specifică pentru scăderea din acest contor. Totul a rămas neschimbat. Cel mai evident este că Urtembaev a scris mai întâi un cod uşor, apoi și-a dat seama că ar fi fost destul de simplu ca să fie găsit și a decis să-l deghizeze cu multă pricepere. Am scos deci acest fragment, iar contorul nu ne mai deranja.”

O ascundere a faptelor era deja inutilă. Urtembaev însuși a mers la anchetator și a povestit cum s-a întâmplat totul: că dorea bonusuri ca să-şi întreţină familia și că dorea să demonstreze colegilor săi că nu era mai rău decât ei. Pentru mărturisirea voluntară, nu a fost arestat, dar un proces de judecată a fost organizat chiar în uzină. Totuşi, avocații sovietici s-au confruntat pentru un moment cu o sarcină neobișnuită: s-a dovedit că, în conformitate cu legile URSS-ului, hackerul era nevinovat.

Anterior, justiția nu a avut nimic de-a face cu așa ceva: nu existau legi privind protecția software-ului, nici un concept de „criminalitate informatică” sau cazuri precedente. Deși, escrocherii cu folosirea calculatoarelor au avut loc. De exemplu, în 1979, în Vilnius, escrocii au furat 78.584 de ruble cu ajutorul echipamentelor digitale. Doi ani mai târziu, o crimă similară a fost comisă la Brest: atacatorii au folosit un sistem unificat de gestionare automatizată (OASB) pentru a transfera salarii în conturi false.

Dar particularitatea acestor cazuri este aceea că infractorii, de fapt, au falsificat departamentul de contabilitate –  în locul unui registru era un calculator. Cazul lui Urtembaev a trebuit luat în considerare dintr-un unghi diferit. La urma urmei, el nu a furat nimic, nu a stricat echipamentul şi nici produsele uzinei – a făcut doar modificări în program.

Totuşi, acest lucru nu a împiedicat KGB-ul să inițieze o cauză penală pe baza articolului „Diversiune” – matematicianul ar fi fost închis după gratii pentru mulţi ani pentru o legătură cu serviciile speciale din străinătate. Ulterior, ținând seama de recunoașterea voluntară și cooperarea cu investigația, acuzația a fost schimbată în „daune asupra proprietății de stat”. Într-o asemenea situaţie, avocatul Veaceslav Viktorovici Moskovskii, a luat cuvântul şi i-a întrebat în mod rezonabil pe judecători: ce proprietate a statului a distrus, de fapt, inculpatul?

„Am intrat în acest caz când Urtembaev a mărturisit deja faptele comise. În opinia mea, calificarea acțiunilor sale în temeiul articolului 98 din Codul Penal a URSS „Daune asupra proprietății” a fost incorectă, deoarece subiectul infracțiunii din acest articol erau valorile materiale care constituie proprietate publică și de stat. Asta înseamnă lucruri precum instrumentele de producție, însuşi produsele.

Am spus că un program este o idee care apare în cap, apoi este transferată pe hârtie, pe o dischetă. După ce a făcut greșeala, Urtembaev nu a afectat nici o proprietate. Banii pierduţi sunt deja consecințe, dar proprietatea a rămas intactă. Prin urmare, am considerat că nu poate exista o acuzaţie în baza acestui articol, în acest caz, şi i-am rugat să-l achite. Dar a fost un caz grozav de răsunător şi instanța a decis până la urmă că a fost vinovat. Am depus o contestaţie la curtea regională, acolo unde mi-au spus: „Dacă se întâmpla în ’37, l-ar fi împușcat!”

Drept urmare, Urtembaev a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru huliganism, a fost coborât în funcţie până la un simplu lăcătuș, a fost obligat să restituie uzinei suma de bani care trebuia plătită întregului personal în timpul perioadei de inactivitate și să lucreze încă doi ani.

Fostul programator a scăpat astfel uşor de o pedeapsă mai aspră și chiar a rămas să lucreze la AvtoVAZ. A fost ajutat într-o oarecare măsură şi de „gălăgia” care s-a stârnit în presă, după cum a povestit Valerii Kabanov:

„După articolele din „Izvestia”, din nou s-au activizat serviciile speciale care mă inundau cu întrebări. Ei au început să insiste: odată ce în lume acest caz a primit o largă rezonanță, trebuie să arătăm că omul nostru nu doar poate cădea, ci și se poate reabilita în echipă: „Deci, îl luăm pe Urtembaev de la linia transportoare și el va lucra în departamentul dvs. Dar dacă se va întâmpla încă o astfel de situaţie, atunci veţi trece sub acuzaţie împreună”.

Am încercat să explic că munca unui programator este ca o operație a unui chirurg: dacă chirurgul vrea să taie în corpul unui pacient, este imposibil să pună un controlor alături de el, acesta nu îl va ajuta cu nimic, chirurgul oricum va face tăietura. Nu voi putea controla fiecare pas, este mai ușor pentru mine să fac totul singur. Dar aceste explicații nu m-au ajutat.”

Cu toate acestea, despre vreo carieră strălucită nu a mai fost niciodată vorba. Prin urmare, după ce şi-a întors datoria umilitoare și a plătit o amendă, Murat Kamuhametovici Urtembaev s-a dus acasă în Kazahstan, unde a intrat în afaceri. Cu ce se ocupă acum nu se cunoaşte, unele zvonuri afirmând că deja nu mai este în viaţă.

Astfel s-a încheiat istoria primului „cyber criminal” din URSS. Fiţi de acord, în comparație cu actualii hackeri, cel sovietic părea chiar cinstit și conștiincios. Şi-a dorit respectul colegilor și călătorii în străinătate, dar a căzut victimă propriilor ambiţii.

Vezi şi: (foto) Istoria automobilelor sovietice. Toate maşinile erau copii fidele a celor din Occident

Sursă: 4PDA