(video) Un şofer s-a grăbit să se întoarcă pe bd. Moscova şi a fost lovit. Momentul accidentului
Un conducător auto în vârstă de 38 de ani a comis o greşeală în seara zilei de ieri, într-un moment în care a dorit să întoarcă într-o intersecţie din sectorul Rîşcani al capitalei. Drept urmare şi-a avariat automobilul de marcă VW din cauză că a fost nerăbdător.
În intersecția bd. Moscova cu strada Miron Costin, având un câmp vizual limitat, a decis să întoarcă în timp ce un tânăr de 19, la volanul unui Mercedes-Benz, traversase intersecția în ultimele clipe de expirare a semnalului verde al semaforului.
Accidentul este şi o urmare a încălcării regulilor generale ale RCR. Întoarcerile se efectuează aproape de centrul intersecţiilor, şi nicidecum pe sau imediat lângă o trecere pentru pietoni.
Iar în cazul virării la stânga sau întoarcerii, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din sens opus și se deplasează înainte sau la dreapta, cu excepția cazurilor în care acest conducător are prioritate în raport cu vehiculele care vin din sens opus.
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Cmentariile sunt închise