(video) Lansare cu succes! Noul Cadillac Celestiq este sold out pe cel puţin 18 luni înainte
Cadillac se bucură de o lansare cu succes a modelului de lux Celestiq, a cărui preţ de bază este de 300.000 de dolari! Producătorul american se laudă că are deja înregistrate comenzi pentru cel puţin un an şi jumătate înainte! Despre acest lucru a declarat într-un podcast inginerul-şef al proiectului, Tony Roma.
Reprezentantul Cadillac a menționat că s-au primit semnificativ mai multe cereri de maşini decât se vor putea asambla în 18 luni, mai multe decât s-a aşteptat compania.
„Avem deja foarte mulți doritori, mai mult decât vom putea noi să producem [modelul] în primul an sau în următoarele 18 luni.”
Evident că Tony Roma nu a menționat numărul exact, însă a precizat că nu se intenționează asamblarea a mai mult de două exemplare pe zi, doar la maximum şase fiind posibil de lucrat concomitent. Un astfel de ritm fiind legat de faptul că marea majoritate a lucrărilor se vor face manual.
În plus, se va petrece mult timp în design suplimentar şi personalizare, deoarece fiecare mașină electrică va fi creată cu participarea directă a proprietarului, iar un manager personal va coordona comunicarea cu designerii. Cadillac îşi doreşte ca proiectul Celestiq să fie similar cu Phantom-ul celor de la Rolls-Royce, de exemplu, adică să nu existe două maşini identice.
Amintim vânzările modelului vor începe abia din decembrie 2023. În primul an de producţie nu vor fi construite mai mult de 400 de unităţi.
Cmentariile sunt închise