(foto) Noi maşini care au ridicat întrebări, depistate la frontiera Republicii Moldova cu România
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Trecerii Frontierei Oancea au depistat acum câteva ore un bărbat de 31 de ani cu dublă cetățenie bulgaro-moldovenească, care s-a prezentat la controlul de frontieră pe sensul de ieșire din România, conducând un autoturism înmatriculat în Olanda, ce figura radiat din circulaţie.
Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autovehiculului în cauză și la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru acesta, s-au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora s-a constatat faptul că autoturismul figurează ca fiind radiat din circulație de către autoritățile olandeze de la data de 27 mai 2023.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Tot ieri, în jurul orei 18:20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în România, o tânără de 28 de ani cu cetățenie română și Republica Moldova, care conducea unMercedes-Benz GLB fabrica în 2019 şi înmatriculat în Suedia.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, verificările au arătat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Suedia. Cu privire la aspectele constatate, tânăra a declarat că a împrumutat autoturismul în cauză de la un prieten, că îl utilizează în baza unui contract de comodat și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Acum se efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 175.000 de roni a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
Tot în vama Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei un bărbat cu cetățenie ungară, în vârstă de 41 de ani, care conducea un Volkswagen Touareg înmatriculat în Ucraina. Maşina figura în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Ucraina.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, la rugămintea unui prieten, proprietarul autoturismului în cauză, transportă autoturismul în Ucraina. Acesta a menționat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul în cauză este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul în valoare de 100.000 de roni a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise