Moldova: Sunt active două alerte meteo Cod Galben și o alertă hidrologică Cod Portocaliu
Spre informare publică și spre atenția proprietarilor de autovehicule! Serviciul Hidrometeorologic de Stat al Republicii Moldova a emis de curând trei avertizări. Una care ar putea afecta direct mașinile intră în vigoare astăzi de la ora 12:00.
Pe arii extinse, în raioanele de sud, centrale și de est ale Republicii Moldova se prevăd precipitații puternice, predominant sub formă de ploi (15-35 l/m2). Vântul va prezenta intensificări din nord în rafale de până la 15-20 m/s.
Recomandările autorităților municipale de la Chișinău:
‼️În contextul Codului Galben de vânt puternic și ploi, pe arii extinse din raioanele de est, centrale și de sud ale…
Publicată de Primăria Municipiului Chișinău pe Luni, 25 martie 2024
Vezi și: (video) Vântul puternic a rupt vârful unui plop în cartierul Telecentru. Iată unde a aterizat
Tot ieri a fost emisă o altă avertizare meteo, valabilă pentru astăzi, 25 martie:
Este în vigoare și o alertă hidrologică Cod Portocaliu. În legătură cu mărirea de scurtă durată a deversării apei din Lacul de acumulare Dnestrovsk (r. Nistru) până la 1900 m3/s, în intervalul 23-27 martie, pe sectorul s. Unguri – or. Dubăsari va continua creșterea nivelului apei cu 1.0-2.8 m, față de nivelul din 23 martie.
Printre posibilele consecințe se numără ieşirea apei în luncă şi subinundarea terenurilor agricole în locurile joase. Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenționează populația să fie prudentă!
Cmentariile sunt închise