Toyota Motor Corporation îşi menţine supremaţia la nivel de vânzări globale de maşini

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Toyota Motor Corporation (TMC) a publicat astăzi rezultatele vânzărilor, producției și exporturilor pentru anul 2022. Având aceste date putem în sfârşit să le comparăm cu cele ale rivalilor principali pentru a afla cine îşi menține supremația globală în termeni de vânzări auto.

În 2022, în ciuda impactului constrângerilor de producție cauzate de răspândirea COVID-19, a creșterii cererii de semiconductori și a altor factori, vânzările globale ale TMC au fost practic la același nivel, ca urmare a cererii solide centrate în jurul Asiei.

Situația rămâne dificil de prezis din cauza penuriei de semiconductori și a COVID-19. Cu toate acestea, Toyota va continua să monitorizeze cu atenție situația aprovizionării cu piese și să minimizeze scăderile bruște ale producției cât mai mult posibil, în timp ce va depune toate eforturile pentru a livra cât mai multe vehicule clienților cât mai curând posibil.

Anul trecut grupul Toyota a vândut 10.483.024 de vehicule (-0.1% faţă de 2021). Din numărul total, 8.576.566 de unităţi s-au vândut în afara Japoniei, creşterea fiind cu 2.3%, cota europeană fiind de 1.080.975 automobile. Vânzările globale de maşinile sub mărcile Toyota şi Lexus au constituit 9.566.961 de maşini, cota Lexus constituind 625.365 unităţi.

Din cele aproape 10.5 milioane de autovehicule, 2.726.263 de unităţi au fost maşini electrificate. Cota celor hibride a fost de 2.603.007, celor mild hybrid – 4.520, celor plug-in hybrid – 90.346, celor pe hidrogen – 3.924, celor pur electrice cu baterii – 24.466.

În Europa, marca Toyota şi-a consolidat locul secund în calitate de cel mai bine vândut brand de autoturisme, pentru al doilea an consecutiv. Cele mai vândute modele Toyota au fost gama Corolla (182.278); Yaris (185.781); Yaris Cross (156.086); RAV4 (113.297); C-HR (109.543), Aygo X (74.427). Cele mai populare modele electrificate au fost: Yaris Hybrid (147.082); Yaris Cross Hybrid (146.988): Corolla Hybrid (138.386); Toyota C-HR Hybrid (108.950); RAV4 Hybrid/PHEV (94.447).

Cele mai vândute modele Lexus în Europa au fost: NX (17.504); UX (14.599); RX (10.750), iar cele mai populare maşini electrificate au fost: UX Hybrid/EV (13.969); NX Hybrid/Plug-in Hybrid (16.173); RX Hybrid (6.440).

Grupul Volkswagen a reuşit să livreze 8.262.800 de autovehicule sub toate mărcile din palmares (-7.0%), cota celor pur electrice pe baterii fiind de 452.800 (+26.3%). Din numărul total, Volkswagen Passenger Cars a vândut 4.563.300 de maşini, Skoda – 731.300, SEAT şi CUPRA – 385.600, Volkswagen Commercial Vehicles – 328.600, Audi – 1.638.600, Lamborghini şi Bentley – 24.400, Porsche – 309.900, iar divizia TRATON (compusă din mărcile MAN, Volkswagen Truck & Bus, Scania şi Navistar) – 305.500 de vehicule.

Locul trei îl ocupă în continuare grupul Renault-Nissan-Mitsubishi, cu aproape 6.3 milioane de unităţi. Grupul Renault a vândut 2.051.174 de vehicule (-5.9%), Nissan Motor Co., Ltd. a reuşit să livreze la nivel global 3.225.549 de maşini (-20.7%), iar Mitsubishi Motors a asamblat 1.012.408 de autovehicule.

Datele grupului Stellantis sunt deocamdată indisponibile, însă cel mai probabil ar ocupa un loc 4 în acest clasament, iar cei de la General Motors au reuşit să vândă 2.273.942 maşini sub toate mărcile de sub umbrela sa (+2.5%).

Cmentariile sunt închise