Tesla beneficiază de cele mai mici taxe pentru mașinile electrice importate din China în Europa
În cadrul investigației sale antisubvenție aflate în curs de desfășurare, Comisia Europeană a comunicat părților interesate proiectul de decizie privind instituirea unor taxe compensatorii definitive la importurile de vehicule electrice cu baterie (BEV) din China.
Comunicarea proiectului de constatări definitive reprezintă o etapă procedurală intermediară în cadrul unei investigații de apărare comercială. Scopul său este de a le oferi părților interesate posibilitatea de a prezenta observații, așa cum s-a procedat și în etapa provizorie.
După ce Comisia analizează toate observațiile transmise de părțile interesate, iar statele membre își dau avizul, decizia finală va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Principalele noutăți în ceea ce privește comunicarea proiectului de constatări definitive – care fac în continuare obiectul unor modificări pe baza observațiilor argumentate ale părților interesate – sunt următoarele:
- o ușoară ajustare a nivelurilor propuse ale taxei, pe baza unor observații argumentate, primite de la părțile interesate, cu privire la măsurile provizorii precum și încheierea unor măsuri de investigare care nu fuseseră încă finalizate în etapa provizorie:
- BYD: 17.0 %
- Geely: 19.3 %
- SAIC: 36.3 %
- Alte societăți cooperante: 21.3%
- Toate celelalte societăți necooperante: 36.3%;
- decizia de a acorda un nivel individual al taxei societății Tesla în calitate de exportator din China, stabilit la 9% în această etapă;
- posibilitatea ca mai mulți exportatori chinezi și anumite întreprinderi comune cu producători din UE – care nu exportau încă în cursul perioadei de investigație – să beneficieze de nivelul mai scăzut al taxei prevăzut pentru societățile cooperante afiliate lor și
- decizia de a nu percepe retroactiv taxe compensatorii.
Procedura și etapele următoare
La 4 octombrie 2023, Comisia a deschis în mod oficial o investigație antisubvenție din oficiu privind importurile de BEV originare din China, destinate transportului de persoane.
La 4 iulie 2024, Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene regulamentul de instituire a unor taxe compensatorii provizorii la importurile de BEV din China. Taxele au intrat în vigoare la data de 5 iulie 2024.
La 20 august 2024, Comisia a comunicat părților interesate proiectul de decizie privind instituirea unor taxe compensatorii definitive la importurile de BEV din China. Această decizie a fost luată după ce Comisia a analizat toate observațiile părților interesate cu privire la regulamentul de instituire a măsurilor provizorii.
Părțile interesate au, de asemenea, posibilitatea de a solicita, cât mai curând posibil, audieri cu serviciile Comisiei și de a prezenta observații în termen de 10 zile.
Ulterior, după ce va analiza observațiile transmise de părțile interesate, Comisia va prezenta decizia finală statelor membre, care vor vota în conformitate cu procedura de examinare prevăzută în temeiul normelor privind comitologia (propunerea Comisiei va fi adoptată dacă nu există o majoritate calificată care să voteze împotrivă). Acest vot va avea un efect obligatoriu.
Măsurile definitive trebuie instituite în termen de cel mult 4 luni de la instituirea taxelor provizorii. Un regulament de punere în aplicare al Comisiei, care va include constatările definitive ale investigației, va fi publicat în Jurnalul Oficial până cel târziu la 30 octombrie 2024 (în termen de cel mult 13 luni de la deschiderea investigației).
Eventualele măsuri vor rămâne în vigoare timp de 5 ani și vor putea fi prelungite în urma unei cereri motivate și a unei reexaminări.
Cmentariile sunt închise