(video) Audi a coborât cu picioarele pe pământ? Neobișnuitul E5 Sportback e mai ieftin decât un A3 în Germania

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

AUDI a marcat un moment important prin lansarea primului model de serie al noii sale mărci dedicate pieței chineze, E5 Sportback, produs la o fabrică dedicată din Anting, Shanghai. Producția a început pe 18 august 2025, concomitent cu startul precomenzilor, iar primele livrări sunt programate pentru septembrie, conform anunțului făcut de Fermín Soneira, CEO al proiectului de cooperare Audi-SAIC.

O Nouă Eră a Electromobilității în China

AUDI E5 Sportback, un combo dintre un break și un fastback electric cu patru uși, combină designul iconic german cu inovația chineză, fiind dezvoltat pe platforma Advanced Digitized Platform (ADP) cu arhitectură de 800 V (din culise aflați că este vorba despre arhitectura folosită de modele IM Motors, doar că adaptată și resetată într-o serie de aspecte). Curios sau nu, însă versiunile E5 Sportback cu AWD sunt la capitolul putere identice cu modelele IM L6!

Producția are loc la fabrica de pe platforma SAIC Volkswagen din Anting, unde aproximativ 700 de angajați utilizează tehnologii de ultimă generație, inclusiv învățare automată pentru controlul calității și un sistem de management complet digitalizat.

Acest model E5, asamblat de întreprinderea mixtă SAIC Volkswagen, este la moment un exclusiv pentru China, renunțând la emblema tradițională cu patru inele pentru a sublinia o identitate locală, parte a strategiei „în China, pentru China” a grupului Volkswagen.

Performanță și Versiuni

  • Face uz componente cheie produse de SAIC, inclusiv motoare de la Huayu Automotive și baterii de la SAIC-CATL. Standard vine cu o suspensie cu amortizoare pasive, însă de la versiunile medii se propune o suspensie cu perne de aer Continental și amortizoare adaptive de la ZF (garda la sol poate fi reglată într-un interval de 45 mm). De asemenea, printre opțiuni se numără frâne frontale Brembo cu patru pistoane și direcție posterioară (cu actuatoare ZF).
  • Amintim că E5 Sportback se oferă în patru motorizări, cu tracțiune spate (RWD) sau integrală (quattro), cu puteri de până la 579 kW și o autonomie maximă de 773 km (CLTC). Greutatea le variază între 2225-2343 kg. O încărcare rapidă timp de 10 minute adaugă 370 km la autonomie.
  • Versiunea de bază, Pioneer, cu 299 CP/420 Nm și o baterie LFP de 76 kWh (de producție SAIC), oferă 618 km autonomie și costă acum la precomandă 235.900 yuani (28.115 euro). E5 Sportback Plus are baterie NMC de 100 kWh (CATL) și un electromotor posterior cu 408 CP/500 Nm. Autonomia declarată – cea mai mare: 773 km (CLTC).
  • Prima versiune cu AWD propune 525 CP, 725 Nm și o baterie de 83 kWh. Modelul de top, Flagship Quattro, livrează 787 CP/800 Nm, accelerând de la 0-100 km/h în 3.4 secunde. Viteza maximă îi este limitată la 230 km/h (restul la maximum 205). Bateria de 100 kWh asigură până la 647 km autonomie. Flagship Quattro ajunge la 319.900 yuani (38.200 euro).
  • În tot acest context, prețul unui simplu Audi A3 Sportback de plastic bază în Germania pare cu totul amuzant – 31.300 euro (echivalentul a 15.800 euro în China).

Tehnologie și Confort

  • Echipat cu 27 de senzori (inclusiv LiDAR marca Hesai, radare și camere), E5 utilizează sistemul ADAS Momenta, procesat de un cip NVIDIA Orin X, pentru conducere asistată (senzori nemaivăzuți până acum pe un Audi). Detalii suplimentare despre model poți citi aici (prin Google Translate).
  • Dimensiunile (4881 x 1960 x 1479 mm) și ampatamentul de 2950 mm asigură spațiu pentru cinci pasageri. Are jante de 19/20 inchi și anvelope cu o lățime diferită pe față/spate. Coeficientul aerodinamic îi este de 0.252 Cx. Camerele externe (opționale) transmit imagini retrovizoare pe alte două ecrane dedicate (dezvoltatorii promit că acestea funcționează fiabil pe vreme ploioasă și ceață).
  • Are blocuri optice extinse, iluminate fiind și logouri mărcii. În total, în iluminare participă 942 de LED-uri (inclusiv în farurile Matrix LED). Acoperișul panoramic (fără secțiune glisantă) este instalat standard, iar sticla are cinci niveluri de opacitate și reține 99% din razele ultraviolete.
  • Interiorul impresionează cu un ecran LED îngust, vizual combinat într-unul de 59 inchi pe toată lățimea bordului. În realitate panoul de instrumente are 12.3 inchi, iar monitorul pentru sistemul multimedia este de 27 inchi. Infotainment-ul este asigurat de AUDI OS, pe platformă Volcano, de procesare ocupându-se un cip Qualcomm Snapdragon 8295. Mai include asistentul AI Doubao de la ByteDance (creatorul TikTok), oferind control vocal avansat și feedback vizual prin micul ecran central.
  • Soft close pentru portierele fără rame la geamuri este o altă opțiune, însă portbagajul acționat electric vine standard. Volumul pentru bagaje este declarat surprinzător de modest, doar 347 de litri (deși nu se exclude o greșeală de tipar privind cifrele). Habitaclul face uz generos de finisaje din microfibră sau piele sintetică, cu inserții decorative cu fibre de iluminare încorporate.

Viitorul Mărcii AUDI

„Îmbinăm ingineria germană cu inovația chineză, creând un automobil fără compromisuri”, afirmă Fermín Soneira. E5 Sportback, cu actualizări OTA și conectivitate de ultimă generație, marchează începutul unei noi ere a vehiculelor inteligente conectate (ICV).

Audi planifică lansarea a două modele suplimentare sub marca AUDI în următorii doi ani, consolidând prezența sa pe piața chineză. Și important: șeful diviziei chineze Audi a declarat deja că, dacă vehiculele electrice ale noului sub brand vor avea succes în China, acestea vor fi lansate și pe piața mondială!

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise