(video) IAA Mobility 2025: Noile Deepal S05 și S07 sunt primele mașini electrice ale Changan în Europa

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

La IAA Mobility 2025, desfășurat în München, Germania, Changan Automobile a atras atenția globală prin prezentarea portofoliului său diversificat de produse și tehnologii sub tema „Changan: Sharing the Future”. Evenimentul a marcat un moment semnificativ pentru strategia de globalizare a companiei, cu accent pe electrificare, tehnologii inteligente și integrare locală profundă pe piața europeană.

Prin mărcile Deepal și AVATR, Changan a expus modele inovatoare și tehnologii avansate, consolidându-și poziția ca lider în industria auto globală.

O prezență impresionantă la München

Changan a prezentat o gamă variată de modele dedicate publicului european, incluzând Deepal S05, S07 și AVATR 06, 07, 012, precum și conceptul AVATR Xpectra, dezvăluit în premieră. Aceste modele au fost expuse în trei zone tematice dedicate, evidențiind tehnologii de electrificare și inteligență artificială. Printre inovațiile prezentate s-au numărat bateria solid-state Golden Shield, motorul hibrid dedicat New BlueCore HE1.5NA, sistemul electric New BlueCore și platforma SDA Pilot, care au captat atenția vizitatorilor, experților din industrie și presei.

„În Europa, pentru Europa” este motto-ul care definește strategia Changan pe această piață. Zhao Fei, General Manager al China Changan Automobile Group, a subliniat angajamentul companiei pentru o creștere sustenabilă și o integrare profundă în regiune. Cu peste două decenii de prezență în Europa, Changan operează centre de cercetare și dezvoltare în Marea Britanie, Italia și Germania, inclusiv un centru de design în Torino (din 2001) permițând dezvoltarea unor produse adaptate nevoilor consumatorilor europeni.

Modelele Deepal S07 și S05, primele vehicule electrice (BEV) lansate în Europa, au fost adaptate cu peste 150 de modificări specifice pieței și au obținut ratingul maxim la Euro NCAP. S07 a fost deja lansat în Norvegia și Germania, urmând să debuteze în Marea Britanie, în timp ce S05 și-a făcut debutul oficial european la IAA.

Investiții în localizare și parteneriate

Changan investește masiv în design, inginerie și parteneriate locale. Compania a înființat filiale de import în Germania, Olanda și Marea Britanie, colaborând cu importatori regionali precum Autohellas (Grecia), Motorgruppen (Norvegia), Auto-Industrial Group (Portugalia) și OMR (Balcanii de Vest).

În plus, Changan a deschis primul showroom în Germania, la Autohaus Guenther, lângă Hamburg, în august, și planifică 20 de dealeri în Marea Britanie până la jumătatea lunii septembrie, cu alte 30 de centre de vânzări și service până la finalul anului 2025. Până la sfârșitul anului, Changan va fi prezentă în peste 10 piețe europene, inclusiv Spania și Italia.

Sub tema „Technological Value, Global Mobility, User Empathy”, Changan a prezentat progrese semnificative în electrificare și tehnologii inteligente. Compania a investit peste 110 miliarde de yuani în ultimele decenii în tehnologii de energie nouă și inteligență artificială, dezvoltând peste 400 de tehnologii cheie pentru vehicule electrice și platforma SDA. Bateria Golden Shield și SDA Pilot sunt exemple ale inovațiilor care poziționează Changan în avangarda industriei.

Cu operațiuni în 103 țări și regiuni, Changan planifică 20 de fabrici în străinătate, dintre care nouă sunt deja operaționale, inclusiv prima fabrică de vehicule electrice din Rayong, Thailanda. Planurile de producție locală în Europa continuă să avanseze, consolidând integrarea în lanțul de aprovizionare regional.

Tot la IAA Mobility 2025, Bosch și ZF, doi giganți ai componentelor auto, au prezentat colaborările lor cu Changan în domeniul electrificării și automatizării. Aceste parteneriate subliniază angajamentul Changan pentru inovație și calitate. De la prima sa apariție la IAA în 2011 și 2013, fiind singurul producător auto chinez care a făcut-o atunci, Changan a evoluat semnificativ, având acum trei standuri separate la ediția din 2025, demonstrând dedicarea sa pentru expansiunea internațională și livrarea de produse adaptate nevoilor globale.

Caracteristici cheie Deepal S05

  • Tip vehicul și design:
    • SUV electric compact, cu un design „Interstellar Wing” și estetică simbiotică, axat pe minimalism și sportivitate.
    • Dimensiuni: 4598 x 1900 x 1600 și un ampatament de 2880 mm.
    • Caracteristici exterioare: faruri LED xPixel Huawei cu funcție de proiecție (1.3 milioane pixeli, 120 inchi), semnătură luminoasă Energy Interaction Ring Lights, mânere de uși integrate, bandă luminoasă LED între stopuri, jante aerodinamice de 18 sau 20 inchi.
    • Coeficient aerodinamic – 0.25 Cd. Aerodinamica activă, cum ar fi o grilă care se închide automat la viteze mari, minimizează rezistența aerului.
    • Designul premiat al modelului Deepal S05, câștigător al premiului iF Design, a fost dezvoltat exclusiv la centrul de design din Torino, Italia.
  • Motor și performanță:
    • Motor electric posterior cu 272 și 290 Nm pentru tracțiune spate. Modelul cu AWD are 435 CP și 502 Nm.
    • Accelerațiile 0-100 km/h sunt de 7.5 și 5.5 secunde respectiv.
    • Viteză maximă: limitată la 180 km/h.
    • Poate tracta 1600 kg.
  • Baterie și autonomie:
    • Baterie LFP (fosfat de fier-litium) de 68.8 kWh.
    • Autonomie WLTP de până la 485 km.
    • Tehnologie de încălzire cu puls de înaltă frecvență, care crește performanța bateriei cu 50% și eficiența încărcării cu 15% la -30°C.
    • Încărcare rapidă DC cu 200 kW (30-80%, 240 km) în 15 minute.
    • Încărcare AC de 11 kW.
    • Sistem de alimentare bidirecțional de 6 kW pentru echipamente externe sau electrocasnice.
  • Tehnologii avansate:
    • Platformă EPA1, optimizată pentru vehicule electrice și hibride cu autonomie extinsă, cu suspensie independentă.
    • Sistem de asistență la condus Deepal AD PRO (nivel L2+), incluzând control adaptiv al vitezei, asistență pe autostradă și schimbare automată a benzii.
    • Infotainment cu ecran central de 15.4 inchi (rezoluție 2.5K), Deepal OS 3.0, cip Qualcomm Snapdragon SA8155P. Acesta poate fi înclinat la un unghi de 15 grade pentru a se adapta perfect șoferului sau pasagerului și a minimiza reflexiile
    • Sistemul multimedia suportă actualizări OTA, are asistent vocal cu procesare naturală a limbajului și oferă Apple CarPlay și Android Auto wireless.
    • Un AR-HUD (head-up display augmentat) este disponibil în locul panoului tradițional de instrumente.
    • Sistem de supraveghere în cabină, pornire cu recunoaștere facială și funcție antifurt.
  • Siguranță:
    • Rating de 5 stele Euro NCAP.
    • 6 airbaguri, senzori de parcare față/spate, cameră 360° cu vedere transparentă sub caroserie.
    • Sistem de avertizare pentru oboseala șoferului.
    • etc.
  • Interior și confort:
    • Scaune cu funcție Zero Gravity, cu reglaj electric multidirecțional, suport lombar, încălzire și ventilare (modelul chinez are și masaj).
    • Sistem audio premium cu 8 difuzoare (14 difuzoare în versiunile superioare).
    • Încărcare wireless de 50 W.
    • Iluminare ambientală cu 64 de culori.
    • Trapă panoramică de 1.9 m2 cu funcție de întunecare.
    • Consolă centrală cu compartiment termoizolat de 13 litri (încălzire/răcire).
    • Spațiu de stocare: portbagaj față de 159 litri, portbagaj spate de 492 litri (extensibil la 1250 de litri).
    • Lista completă a dotărilor (a se citi prin Google Translate).

Preț în Germania: de la 38.990 euro. Se dă garanție completă pentru vehicul de 7 ani (sau 160.000 km) și o garanție pentru baterie de 8 ani (sau 200.000 km).

Caracteristici cheie Deepal S07

  • Tip vehicul și design:
    • SUV electric de dimensiuni medii, cu design „X” frontal, linii fluide și estetică futuristă.
    • Dimensiuni: 4750 mm lungime, 1930 mm lățime, 1625 mm înălțime, ampatament de 2900 mm.
    • Caracteristici exterioare: faruri LED divizate, grilă frontală închisă, uși fără ramă la geamuri, bandă luminoasă LED spate, jante aerodinamice.
    • Jante de 19 sau 20 de inchi cu anvelope Dunlop.
    • Design interior inspirat de iahturi, cu materiale premium și scaune frontale înclinabile.
  • Motor și performanță:
    • O singură echipare și o singură motorizare cu 217 CP/320 Nm (tracțiune spate).
    • Accelerație de la 0 la 100 km/h în 7.9 secunde.
    • Viteză maximă: 180 km/h.
    • Capacitate de tractare: 1500 kg.
  • Baterie și autonomie:
    • O singură baterie cu o chimie NMC și o capacitate de 80 kWh. Autonomie WLTP – până la 475 km.
    • Consum energetic: 15.9 kWh/100 km.
    • Încărcare rapidă DC cu maximum 93 kW (10-80%) în 48 de minute.
    • Încărcare AC de 11 kW.
    • Are la fel V2L
  • Tehnologii avansate:
    • Platformă EPA1, compatibilă cu BEV și EREV, cu suspensie independentă, servodirecție electrică și frâne cu discuri ventilate.
    • Sistem de asistență la condus cu funcții precum schimbarea benzii, parcare automată și recunoaștere a semnelor de circulație.
    • Infotainment cu ecran central de 15.6 inchi, cip Snapdragon 8155. Ecranul se poate întoarce spre șofer sau pasager.
    • AR-HUD de 12.3 inchi, Apple CarPlay/Android Auto woreșess.
    • Control vocal și prin gesturi, actualizări OTA.
  • Siguranță:
    • Rating de 5 stele Euro NCAP (95% protecția pasagerilor adulți de pe locurile frontale), cu 6 airbaguri mari, ESC, HAC, TPMS.
    • Sistem de asistență la condus cu frânare automată de urgență și monitorizarea unghiului mort, printre multe altele
    • Structură ranforsată pentru protecție la impact.
  • Interior și confort:
    • Scaune cu încălzire, memorie, ventilație, suport lombar și reglaj electric.
    • Sistem audio premium cu 14 difuzoare.
    • Iluminare ambientală cu 64 de culori.
    • Trapă panoramică de 1.9 m2.
    • Spațiu de stocare: portbagaj față de 125 litri, portbagaj spate de 510 litri (extensibil la 1250 litri).
    • 28 de compartimente de depozitare în interior.
    • Climatizare automată pe două zone și filtru de particule PM2.5.
    • Încărcător wireless de 40 W.
    • Lista completă a dotărilor (a se citi prin Google Translate).

Preț în Germania: de la 44.990 euro.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise