(video) Am văzut pe viu modelul de colecție Mercedes-AMG PureSpeed
Mercedes-AMG PureSpeed reprezintă o creație extremă și exclusivistă, concepută mai degrabă ca piesă de colecție decât ca mașină pentru utilizare zilnică. Modelul se remarcă prin absența totală a parbrizului și acoperișului – o decizie radicală care transformă experiența la volan într-una pură și nefiltrată.
Pasagerii au la dispoziție căști speciale dacă se intenționează deplasarea cu viteză mare și utilizează un sistem de intercom radio pentru a comunica între ei. Iar singurul element care îl pot vedea la nivelul capului este un roll-bar de siguranță inspirat direct din monoposturile de Formula 1. În cazul unui accident cu răsturnare are menirea să mențină toată greutatea mașinii.
Mercedes-AMG PureSpeed nu este gândit pentru utilizare practică. Lipsa parbrizului face imposibilă conducerea în condiții meteo adverse – ploaie, ninsoare sau vânt puternic – iar interiorul alb elegant (în cazul acestui exemplar) ar fi rapid compromis în astfel de situații. Este o mașină destinată ieșirilor ocazionale: de exemplu perfectă pentru a fi scoasă duminica dintr-un garaj din Monte Carlo.
Prețul unui exemplar: plus-minus 1.000.000 de euro, fără opțiuni de personalizare. Modelul este limitat la 250 de unități și cel mai probabil sold out, exemplare putând fi găsite acum doar prin intermediari, evident mai scumpe…
Vezi și: (video) Am văzut la Brussels Motor Show mașina electrică „murdară” care a înconjurat Pământul



Cmentariile sunt închise