(video) Drumul de ocolire a localității Slobozia Mare a fost deschis circulației

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV!

Noul sector al drumului național M3, având o lungime totală de 16.6 kilometri, astăzi a fost deschis oficial circulației rutiere. Proiectul de infrastructură a fost construit cu scopul direct de a separa traficul de tranzit de cel local, reducând semnificativ numărul camioanelor de mare tonaj care se deplasau până acum prin localitățile Slobozia Mare și Giurgiulești.

Odată cu punerea în funcțiune a acestei artere, aproximativ 4000 de locuitori din zonă vor beneficia de un nivel redus de poluare și zgomot, precum și de condiții de siguranță sporite, în timp ce transportatorii vor dispune de o rută mai rapidă și mai predictibilă către Complexul portuar Giurgiulești și punctul de trecere a frontierei Giurgiulești–Galați.

Inaugurarea oficială s-a desfășurat în prezența autorităților centrale, locale și a companiilor implicate în execuția și supervizarea lucrărilor, după aproape patru ani de întârziere față de termenul stabilit inițial.

Conexiune strategică

În cadrul ceremoniei, ministrul Infrastructurii a punctat importanța strategică a acestei rute pentru întreaga regiune de sud a Republicii Moldova.

Oficialul a evidențiat că noul drum modernizează coridorul M3 și facilitează accesul direct către Portul Internațional Liber Giurgiulești și punctul de trecere a frontierei cu România (Giurgiulești–Galați), una dintre cele mai importante artere pentru comerțul internațional și transportul de mărfuri al țării.

Prin redirecționarea completă a traficului greu în afara celor două localități, noua variantă de ocolire oferă comunităților locale mai multă siguranță rutieră și condiții mai bune de mediu.

Investiții și specificații tehnice ale traseului

Proiectul reprezintă o investiție totală de 11,135 milioane de euro, resursele financiare fiind asigurate cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Noul sector rutier dispune de două benzi de circulație (lățimea părții carosabile fiind de 7.0 metri), benzi suplimentare concepute special pentru traficul greu în zonele de rampă, un sistem rutier executat din beton asfaltic, rețele moderne de drenaj și evacuare a apelor pluviale, drumuri de acces secundare, precum și marcaje și indicatoare de semnalizare rutieră noi.

Sub structura noului drum au fost construite 27 de podețe și 13 drumuri de acces. De asemenea, pentru siguranța traficului, au fost instalați peste 10.3 kilometri de parapete metalice de protecție, aplicați 6852 m² de marcaj rutier, 119 indicatoare, 16 borne kilometrice și 715 stâlpi de semnalizare.

Impactul asupra traficului

Conform estimărilor oficiale, noul drum de ocolire va prelua zilnic un flux de aproximativ 2082 de vehicule, dintre care circa 260 sunt camioane de mare tonaj.

Utilizarea acestei variante rutiere de ocolire va reduce timpul mediu de deplasare pentru transportatori și șoferi cu aproximativ 10 minute, eliminând complet trecerea vehiculelor grele prin vetrele localităților Slobozia Mare și Giurgiulești.

Cmentariile sunt închise