(foto) Premieră: Volkswagen Atlas Weekend Edition
Volkswagen a pregătit o versiune specială a celui mai mare SUV din gamă, Atlas, pe care a numit-o Weekend Edition. Premiera publică a modelului va avea loc la Salonul Auto de la Chicago.
O caracteristică prin care Volkswagen Atlas Weekend Edition se deosebeşte de modelul obişnuit este prezenţa unui portbagaj special pe acoperiş numit Urban Loader, care are posibilitatea de a-şi mări volum. Maxim acest indicator poate constitui 28 de litri.
De asemenea, maşina de teren s-a mai ales cu deflectoare pe capotă şi pe geamurile laterale, o plasă de protecţie între portbagaj şi al doilea rând de scaune, o podea foarte dură a portbagajului, dar şi suporturi pentru tablete pe tetierele scaunelor din faţă.
Vezi şi: (foto) Detroit 2017: Premieră – Volkswagen Atlas R-Line
Versiunea Weekend Edition va fi dotată sub capotă doar cu un motor cu şase cilindri, de 3.6 litri volum, care dezvoltă 279 CP. Transmisia este una automată cu opt trepte, iar tracţiunea integrală 4Motion.
Cei de la Volkswagen au declarat că o mare parte din opţiunile disponibile Atlas Weekend Edition, vor fi disponibile şi pentru modelul obişnuit care va fi scos la vânzare în SUA în aprilie.
Modelul VW Atlas a fost prezentat în premieră în luna octombrie a anului 2016.
Vezi mai multe detalii: (foto/video) Premieră mondială: Volkswagen Atlas
Cmentariile sunt închise