(foto/video) GENEVA 2017: Premieră mondială – Audi Q8 sport concept

Compania Audi a mai adus la Salonul Auto de la Geneva, pe lângă noua generaţie Audi RS 5 Coupe, o nouă versiune a conceptului Q8 – sport.

Maşina a fost dotată cu o unitate de propulsie hibridă care produce 476 cai putere. Aceasta este compusă dintr-un motor pe benzină cu două turbine, alături de un compresor electric.

https://youtu.be/gYXIvIE2ORk

Propulsorul de 3.0 litri cu şase cilindri TFSI produce 450 CP şi 530 Nm. Cutia de viteze este automată cu opt trepte. Un motor electric şi o baterie de 0.9 kWh este ascunsă sub podeaua portbagajului.

https://www.youtube.com/watch?v=ywSXJBdZqRs

Acel compresor electric permite compensarea puterii atunci când motorul lucrează la rotaţii mici. Acesta poate dezvolta până la 70.000 de rpm timp de 250 milisecunde.

În schimb, propulsorul electric este capabil să ofere pentru puţin timp alţi 27 de CP şi 170 Nm.

Toate acestea împreună contribuie la o accelerare până la 100 de km/h în doar 4.7 secunde, în timp ce viteza maximă a conceptului este egală cu 275 km/h.

https://www.youtube.com/watch?v=-GRjSBxi9M8

Potrivit Audi, tehnologiile hibride de pe acest concept îi permite să consume cu un litru de carburant mai puţin la 100 de km parcurşi, decât consumă un model analogic doar cu motor pe benzină cu şase cilindri. La acest capitol date exacte despre consum nu au fost dezvăluite. În schimb se ştie că prototipul poate parcurge peste 1.200 de kilometri cu un singur plin.

Spre deosebire de conceptul Audi Q8 obişnuit, prezentat la începutul acestui an, versiunea sport se deosebeşte prin mai multe elemente stilistice la exterior, inclusiv printr-un kit exterior agresiv, dar şi prin un ecartament mai lung cu 12 mm.

Vezi şi: (foto) Prototipul lui Audi Q8 a ieşit la teste alături de Q7

https://www.youtube.com/watch?v=dSgPzu8Me4g

Printre alte dotări pe care le are Audi Q8 sport concept se numără o suspensie pneumatică adaptivă, jante de 23 de inci cu anvelope 305/35, mecanisme de frânare carbono-ceramice, head-up display, panou de bord digital şi altele.

Versiunea de serie a lui Audi Q8 concept ar putea fi lansată în 2018, iar cea sport făcută pe baza conceptului din acest articol nu mai devreme de 2019.

Cmentariile sunt închise