(foto) Să fie oare viitorul Golf? VW a prezentat conceptul electric Gen.E
Volkswagen are planuri serioase de a-şi reface reputaţia pe care o avea înainte de scandalul Dieselgate, dar şi pentru a-şi electrifica gama de modele. Producătorul german doreşte ca prin rezultate să fie lider în segmentul maşinilor electrice şi cu sisteme de propulsie hibride.
În cadrul acestei strategii, pe care vrea să o pună din teorie în practică, VW dezvoltă individual, dar şi cu alte companii, un şir de produse ecologice. Unul dintre aceste proiecte este un prototip de cercetare numit Gen.E – un hatchback care ar trebui să dezvăluie parţial viitorul electric al celor de la VW. Mai multe entităţi de presă din occident au numit deja această maşină ca fiind un concept al viitoarei generaţii VW Golf.
VW Gen.E a fost făcut cu scopul de a atinge un nivel maxim de siguranţă, inclusiv fiind luată în calcul folosirea unui set de acumulatori. Automobilul mai arată o previziune a unei noi generaţii de maşini care vor fi capabile să aibă o autonomie de cel puţin 400 de kilometri.
Acest VW Gen.E are un port de reîncărcare dublu pe capotă, sub logoul mărcii. Primul este folosit pentru reîncărcarea bateriilor în condiţii casnice, iar cel de-al doilea pentru încărcare rapidă de la staţii speciale.
VW a mai povestit că face cu această ocazie şi nişte roboţi mobili speciali, care vor putea fi instalaţi în garajele subterane şi aceştia se vor conecta automat la electromobile pentru a le reîncărca.
Conceptul Gen.E are mai multe soluţii stilistice care amintesc de exteriorul unui Golf E de ultimă generaţie, inclusiv şi luminie de zi care au forma literei C. În partea inferioară a barei de protecţie frontale au fost montate mai multe radare, iar prezenţa unei camere în spatele parbrizului indică despre faptul că maşina are funcţii de pilotare automată.
Se mai ştie că VW Gen.E mai are nişte portiere care se deschid vertical, mânere retractabile şi nişte elemente aerodinamice care realizează o conexiune dintre acoperiş şi aripile posterioare.
Volkswagen ne mai spune că Gen.E este construit pe baza unei platformei uşoare şi compacte, proiectate pentru a asigura un nivel înalt de protecţie şi pentru a oferi o performanţă optimă din partea unităţii de propulsie.
Alte detalii rămân deocamdată în secret şi nu s-a anunţat nicio dată când acest concept s-ar putea transforma într-o maşină de serie.
Vezi şi: (foto) Planurile VW au ajuns pe internet. Nemţii vor mai arăta două prototipuri din seria I.D.
Cmentariile sunt închise