(foto) A câștigat la loterie un Mitsubishi Lancer, însă l-a distrus chiar a doua zi
Caz puțin mai neobișnuit în Marea Britanie. Un tânăr pe nume Adam Griffiths a câștigat la o loterie un Mitsubishi Lancer EVO IX produs în anul 2006. Însă britanicul nu a reușit să se bucure prea mult de noua sa mașină pentru că exact a doua zi a ajuns să facă un accident rutier grav cu ea.
Mașina pe care a câștigat-o este varianta britanică a lui Mitsubishi Lancer Evolution, dotată cu un motor turbo de 2.0 litri ce produce 320 de cai putere. Pe lângă modificările din uzină, sedanul mai avea un splitter frontal, prize de aer în capotă și jante sport de culoare neagră.
În ziua licitației mașina avea un parcurs de 112.000 km.
Pe lângă automobil, Adam a mai câștigat și 1.000 de lire sterline, sumă pe care planifica să o cheltuie pe înlăturarea unor semne de uzură de pe acesta. Însă nu s-au mai realizat planurile pentru că deja a doua zi a făcut un accident puternic. Partea frontală a mașinii a fost distrusă în totalitate, iar airbag-urile au fost declanșate.
Din fericire nimeni nu a avut de suferit, însă modelul sport a fost declarat daună totală.
Cmentariile sunt închise